0.2 C
Sibiu
sâmbătă, decembrie 14, 2024

Mircea Geoană țintește Cotroceniul și de la Sibiu  

Cele mai citite

Mircea Geoană, candidat independent la funcția de președinte al României, s-a aflat, miercuri, la Sibiu, pentru a se întâlni cu susținătorii săi și cu sibienii în demersul său de a-și prezenta programul politic pentru România.

„Avem corupție la nivel înalt și trebuie sa înceteze. La fel și nepotismul în instituțiile publice și marile companii de stat. De asemenea, avem de-a face cu năravul fanariot al partidelor din România. De aceea, pentru a scăpa țara, trebuie să punem accent pe digitalizare, care trebuie accelerată în tot ceea ce înseamnă serviciile publice. Spre exemplu, ANAF este în zona gri, la fel și Casa Națională de Sănătate.

Un alt obiectiv este finalizarea cadastrării României. În acest sector, suntem în Evul Mediu, un pic după Cuza (n. Red – domnitorul Alexandru Ioan Cuza). Din 1997 se vorbește de lucrările cadastrale în țară, dar înaintăm foarte greu. Dacă finalizăm digitalizarea și ai AI (n.red. – Inteligența Artificială), știi tot ce se întâmplă la Guvern. Trebuie să modernizăm România. Cine face bine, rămâne.

În ceea ce privește SRI, decizia mea este să nu mai numesc un șef de la partide din opoziție, așa cum a făcut Băsescu și Iohannis. Trebuie un specialist acolo, din interior, și să nu mai politizăm serviciile”, a declarat Mircea Geoană, fostul secretar general adjunct al NATO.

„Am fost în PSD, dar astăzi sunt un om liber”

Acesta a continuat: „Am fost în PSD, dar astăzi sunt un om liber, capabil să reprezint toate categoriile de oameni. Ca fost pesedist, nu șterg nimic din urma mea. În caz că voi fi președinte, voi negocia cu viitorul guvern, chiar dacă mă aștept la mai multe majorități politice de-a lungul mandatului.

Să nu uităm și contextul internațional pe care îl traversăm, în special ceea ce s-a întâmplat în SUA, odată cu alegerea lui Trump. Am lucrat cu președintele Trump la NATO, în mandatul său din trecut. Au fost relații agitate la început, apoi am avut o relație echilibrată. Însă pentru Europa, Donald Trump e un lider sofisticat. Trebuie să știm să jucam cu președintele Trump, altfel va fi greu pentru România. Vrem o alianță România – SUA bilaterală. Trump va avea o guvernare robustă, este mai experimentat și știe ce are de făcut”, afirmă Mircea Geoană.   

Mesaj pentru sibieni

Mircea Geoană spune că se va axa pe 4 zone-cheie în programul său electoral. Prima vizează educația, urmată, pe același plan, de sănătate, justiție și eficientizarea companiile de stat, care pierd, anual, în jur 5,6 miliarde de euro. Acesta a avut și un mesaj pentru sibienii care vor merge în 24 noiembrie la vot, la alegerile prezidențiale din primul tur. „Sibiul a cunoscut o dezvoltare semnificativă în ultimii ani și este o plăcere să îl revezi. Și este adevărat ce spun sibienii: dacă vii o dată în oraș, te îndrăgostești de el, de străzile cu un farmec aparte și arhitectură medievală deosebită. În plus, sibienii, ca și ardelenii de altfel, apreciază competența”, spune Geoană.

Acesta a avut, miercuri, și o întâlnire cu I.P.S. Dr. Laurențiu Liviu Streza, Mitropolit al Ardealului.

În Sibiu există cel mai modern comandament NATO

Mircea Geoană, fost secretar general adjunct al NATO, a declarat miercuri, în conferinţă de presă, că la Sibiu există cel mai modern comandament NATO: „Are o importanţă foarte mare şi este comandamentul multinaţional pentru Sud-Est. În caz de nevoie, comandantul suprem aliat va lucra cu acest comandament pentru a coordona toate operaţiunile din România şi Bulgaria. De aici, se preia comanda pentru tot ce înseamnă operaţiuni multi-domeniu: aerian, terestru, spaţial, cibernetic şi naval în nevoile respective. Deci este un comandament de ultimă generaţie, este cel mai modern comandament NATO, cel mai modern! Agenţia NATO de specialitate a investit ultima generaţie de tehnologie, inclusiv criptologie, comunicaţii prin satelitare. Statul român a contribuit şi el”. Acesta spune că trebuie încurajaţi tinerii să aleagă o carieră militară.

„Pe viitorii noştri militari trebuie să-i încurajăm să îmbrăţişeze această carieră, recrutarea de militari profesionişti merge anevoios în România. Prea puţini tineri mai sunt atraşi de meseria de militar profesionist şi una dintre cauze este că nu sunt condiţii suficient de atractive, dar nici suficient de predictibile”, a mai declarat Mircea Geoană.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: 4 mașini implicate într-un accident pe Valea Oltului. Traficul rutier este blocat complet

Traficul rutier este blocat complet, sâmbătă seara, între Boița și Lazaret, pe Valea Oltului, din cauza unui accident rutier...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect