Un conflict izbucnit în toiul nopții s-a transformat într-o agresiune la Păuca. Un bărbat în vârstă de 36 de ani a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale după ce a fost lovit în zona feței. Polițiștii au reținut un bărbat de 29 de ani, cercetat pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Incidentul s-ar fi produs în noaptea de 10 august, în jurul orei 00:30, în localitatea Păuca, în apropierea unei societăți comerciale.
Potrivit polițiștilor, între cei doi ar fi izbucnit un conflict spontan, care ar fi degenerat rapid. În timpul altercației, bărbatul de 29 de ani ar fi agresat fizic un localnic de 36 de ani, lovindu-l în zona feței.
În urma agresiunii, victima a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la spital.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Sibiului au efectuat verificări și au administrat probe în cadrul anchetei.
În urma cercetărilor, față de bărbatul de 29 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Sibiului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătorie, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Bărbatul este cercetat penal pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007



