Cea de-a patra ediție a Târgului de Ecoturism va fi organizată la finalul acestei luni, în cadrul programului Anii Drumeției.
Evenimentul va avea loc în perioada 19-21 mai, în zona Târgului de Țară din cadrul Muzeului Astra din Sibiu, în intervalul orar 10:00 – 18:00. În cadrul acestuia va fi prezentată oferta de primăvară – vară a operatorilor locali pentru activități recreative și sportive, echipamente și servicii conexe.
Târgul este dedicat pasionaților de activități și experiențe autentice în aer liber, și operatorilor din zona turismului sustenabil.
„Județul Sibiu înseamnă tradiții și gusturi autentice, monumente ale naturii unice în România, cum ar fi calcarele cretacice de la Cisnădioara, toate acestea oferite vizitatorilor noștri cu ospitalitate și căldură. Am enumerat doar câteva dintre atuu-rile pe care dorim să le promovăm, folosindu-le înțelept, în beneficiul tuturor celor care aleg să ne treacă pragul. Vă invit, dragi iubitori de natură, la acest târg și să vă programați următoarele ieșiri în minunatul nostru județ”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Evenimentul va fi împărțit în patru secțiuni:
● expozițională, în care vizitatorii vor putea afla care sunt ofertele și ce tip de experiențe și activități pot încerca în sezonul de primăvară-vară în județul Sibiu;
● comercială, cu echipamente și produse care pot fi achiziționate la prețuri speciale, alături de sesiuni demonstrative de folosire a acestora;
● panel de discuții, în care specialiștii din domeniu vor împărtăși experiențele de bună practică pentru turism sustenabil și informații utile pentru înființarea și promovarea unor puncte atractive de ecoturism dar și comportamentul adecvat pe munte.
● activități în aer liber pentru întreaga familie și experiențe locale deosebite.
Vizitatorii sunt invitați, ca în timpul celor trei zile ale târgului, să bucure de ateliere tradiționale meșteșugărești, degustări de produse, sesiuni de yoga, ture de bicicletă și multe alte surprize, programul complet urmând a fi disponibil în perioada imediat următoare.