10.2 C
Sibiu
duminică, martie 15, 2026

OFICIAL: Ce spune ministrul Energiei despre scumpirea motorinei și a benzinei pe fondul războiului

Cele mai citite

Ministrul Energiei se așteaptă la scumpirea benzinei și a motorinei cu 3-5 bani, în următoarea perioadă, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat, în legătură cu apariţia unor zvonuri privind creşterea preţului la combustibil din cauza conflictului din Orientul Mijlociu, că nu există, la acest moment, niciun motiv ca preţul la pompă să ajungă 10 lei.

“Ne-am asigurat că nu se foloseşte acest context internaţional pentru o eventuală speculă din partea unor actori economici pentru că o creştere mai mare de 3-5 bani la pompă nu este justificată în momentul de faţă, iar acele speculaţii care au apărut în spaţiul public cu motorina sau benzina 10 lei sunt nişte minciuni sfruntate, vreau să le dezavuez total, pentru că nu există în momentul de faţă niciun argument raţional, comercial, economic pentru care s-ar putea să ajungă preţul la pompă la aceste cote de 10 lei sau apropiat de 10 lei”, a precizat ministrul Energiei.

Bogdan Ivan a amintit asupra unei situații similare de anul trecut, din luna octombrie, în contextul sancţiunilor împotriva Lukoil, cu închiderea Rafinăriei Petrotel, când “unii au speculat, de asemenea” că motorina şi benzina vor ajunge la 10 lei la pompă.

“Vreau să fie foarte clar, ceea ce înseamnă conflict internaţional care nu poate să fie influenţat de România e un lucru şi poate să influenţeze, dar într-o marjă destul de redusă, dar tot ceea ce încearcă unii să se folosească în acest context internaţional doar pentru a creşte artificial preţurile îi blocăm, ci toate instrumentele statului români”.

Bogdan Ivan a mai spus că România este pregătită pentru a face față unei penurii și pentru a ţine “un preţ stabil la motorină şi la benzină”, cu depozitele care sunt astăzi la nivel naţional, la toţi operatorii economici şi cu depozitele de urgenţă pe care le are şi pot fi eliberate în situaţii excepţionale, prin ordin de ministru.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Cick spot_img
Ultimele știri

FOTO – Dacă vezi bufnița, urcă în autobuz: experimentul urban într-un oraș din România

Primăria Craiovei încearcă o metodă neobișnuită pentru a-i convinge pe locuitori să renunțe la mașină și să folosească mai...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect