Omor la Bradu: un bărbat, înjunghiat în plină stradă

Cele mai citite

Un bărbat de 34 de ani din Bradu a murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce a fost înjunghiat de trei ori de către un consătean.
Cei doi s-au bătut în barul din localitate după care au continuat cearta în faţa localului.
„Cei doi se aflau în faţa localului din Bradu în prezenta a circa 10 – 15 persoane. Altercaţia a început încă din local şi a continuat afară. La început cei doi s-au bătut, după care unul dintre ei a scos un briceag şi a înjunghiat victima de trei ori: odată în mână şi de două ori în zona toracelui”, a declarat Adriana Şandru, prim-procuror al parchetului de per lângă Tribunalul Sibiu.
Potrivit acesteia, victima nu a decedat pe loc. Prietenii bărbatului au anunţat Ambulanţa şi l-au urcat într-o maşină urmând să se întâlnerască pe drum cu echipajul de salvare.
La locul de întâlnire, medicii au constatat însă că victima decedase.
Adriana Şandru a precizat că agresorul are 27 de ani, este din Bradu şi a fost reţinut, fiind cercetat pentru omor.

spot_img
Ultimele știri

VIDEO: Lovitură de 10.000 de lei într-o locuință din Hamba. Suspectul, reținut de polițiști

Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din localitatea Hamba, a fost reținut de polițiștii din cadrul Secției...

Știri pe același subiect