Când pălăria nu ți se potrivește: exercițiu de conștientizare la trainingul anual OTS

Cele mai citite

Cu binecuvântarea Înalpreasfințitului Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, de vineri și până duminică, Centrul pastoral-misionar „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna” de la Păltiniș a devenit laboratorul de autocunoaștere al Organizației Tinerilor din Sibiu (OTS). Trainingul anual de formare, condus de trainerul Cătălin Bîrsan, este un eveniment-pilon care marchează, de 5 ani, parcursul de învățare al asociației. Reunind 40 de tineri, ediția din acest an a fost dedicată gestionării conflictelor.

Programul a început vineri cu o drumeție în zona Oncești, urmată de o sesiune de autocunoaștere care i-a provocat pe participanți să lase deoparte răspunsurile de complezență.

Responsabilitatea pentru „capătul meu de relație”

Folosind sfori pentru a simboliza legăturile dintre oameni, trainerul a explicat cum apar „nodurile” în relație. Mesajul a fost simplu, dar esențial: într-o relație, fiecare este responsabil de propriul capăt de sfoară. „Am învățat că relațiile cu cei din jur pornesc, în primul rând, de la mine și de la felul cum mă simt eu cu mine”, a mărturisit Carmen Afilipoaie, aflată la prima experiență de acest fel.

Publicitate

Epuizarea de a purta o mască

Sub forma unui exercițiu de conștientizare, tinerii au primit pălării și roluri secrete pe care le-au jucat în timp ce găteau prânzul sau se ocupau de logistică. Împărțiți în câteva categorii – de la „salvatori” la „persecutori” sau „victime” – mulți au descoperit că a susține un rol care nu ți se potrivește este epuizant.

Vanessa Turean, care a jucat rolul de „victimă”, descrie experiența astfel: „Am realizat cât de dificil este să menții constant o atitudine negativă și cât de mult te consumă să depinzi de ceilalți. Rolul mi-a oferit o perspectivă clară asupra importanței renunțării la orgoliu pentru a construi relații sănătoase”.

Discuțiile au fost susținute ulterior de fundamente teoretice din Metoda E.SPERE a lui Jacques Salomé și analiza Triunghiului Dramatic, stârnind interes în rândul tinerilor dornici să își înțeleagă propriile stiluri de atașament.

Rugăciune și foc de tabără

Dincolo de orele de training, programul a urmat ritmul firesc al OTS. Diminețile au început cu rugăciune, iar serile s-au încheiat cu cântarea Paraclisului și un foc de tabără sub cerul liber. Duminică, participarea la Sfânta Liturghie a pecetluit experiența celor patru zile.

Mărturiile participanților:

Tatiana Timiș (elevă): „Au fost trei zile în care am încetat să fim doar prieteni și am început să devenim o singură poveste despre ce înseamnă să crești cu adevărat împreună.”

Sofia Nicolae (elevă): „Activitățile de training au insistat asupra comunicării dintre participanți și asupra modului în care putem remedia conflictele și îmbunătăți relațiile dintre noi, prin activități creative și interesante. Mă bucur că am avut oportunitatea să particip la un astfel de training, unde am putut învăța atât de multe alături de oameni dragi mie.”

Ilinca Roșu (elevă): „Pentru mine, experiența acestui training a fost cu adevărat specială. Am avut șansa să-i cunosc mai bine pe prietenii mei și să descopăr în cei din jur talente la care nu m-aș fi gândit. În plus, locul în care am petrecut aceste zile a făcut totul și mai frumos, oferind o atmosferă aparte. Le mulțumesc din suflet tuturor celor care au făcut posibil acest eveniment.”

Maria Penteleiciuc (studentă): „În liniștea munților, răsunăm noi – cântând, râzând, jucându-ne cu drag. Plecăm din acest training mai apropiați, cunoscându-i mai bine pe ceilalți, dar mai ales pe noi înșine. Aștept cu dor ca îmbrățișarea de final să se transforme într-una de revedere, și atunci, încă o dată, măi flăcăi, CIU-HAI-HEI!”

Carmen Afilipoaie (angajată): „Am venit pentru un weekend relaxant și am plecat cu lecții de viață. Cea mai importantă a fost că relațiile cu cei din jur pornesc, în primul rând, de la felul cum mă simt eu cu mine. Fericirea mea depinde de mine, iar oamenii sunt acolo ca să ne bucurăm de ei, dar și pentru ca ei să ne bucure pe noi.”

Rareș Bera (elev): „O experiență unică și de nereprodus. Au fost momente în care am râs enorm, dar și momente de maximă seriozitate. Mă bucur că am reușit să fac lumea să râdă, m-am bucurat de bucuria voastră.”

Maria Govoreanu (studentă): „Am rămas în gând cu vorba părintelui Teofil Părăian: «Ceea ce faci, te și face». Prin drumeție, paraclis și munca în echipă, ne-am modelat caracterul și am realizat că, mai presus de orice neînțelegere, cel mai important este să nu pierzi omul de lângă tine.”

Vanessa Turean (studentă): „Trainingul mi-a reamintit că, uneori, călătoria este mai valoroasă decât destinația. În graba zilnică uităm să prețuim procesul și oamenii, dar acest weekend a fost despre răbdare, empatie și bucuria de a fi pur și simplu împreună.”

Andrei Feier (student): „Apreciez efortul de a avea în fiecare an un formator atât de bun, care ne ajută să ne înțelegem emoțiile, să ne reconstruim pas cu pas și să ne regăsim. Sunt recunoscător pentru fiecare emoție trăită alături de oamenii de aici.”

Despre OTS

Înființată în anul 2010, cu rădăcini la Mănăstirea Oașa, Organizația Tinerilor din Sibiu reunește astăzi elevi, studenți și profesioniști. Sub coordonarea prof. Carmen Mihaela Jinariu, asociația promovează valorile prieteniei, credinței și tradiției, sub motto-ul: „Împreună pentru veșnicie!”.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Anunţ de recrutare prin concurs extern Aeroportul Internaţional Sibiu

Aeroportul Internaţional SibiuAnunţ de recrutare prin concurs externAeroportul Internaţional Sibiu R.A. organizează concurs în data de 14.05.2026, ora...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect