Parchetul European (EPPO), instituția condusă de Laura Codruța Koveși, desfășoară o amplă anchetă privind achiziția de echipamente medicale în România, realizată în perioada pandemiei de Covid-19. Investigația vizează o procedură de achiziții publice în valoare de aproximativ 1,5 milioane de euro, derulată în anul 2021, în care este implicat Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.
Percheziții la București, Brașov și Mureș
Potrivit procurorilor europeni, au fost efectuate percheziții în București, Brașov și Mureș, în cadrul unei anchete ce vizează suspiciuni de corupție și fraudă în atribuirea contractelor publice, relatează Mediafax.
Anchetatorii susțin că documentația de atribuire ar fi fost modificată pentru a avantaja o anumită companie, care a și câștigat contractul. Există indicii că reprezentanții firmei ar fi oferit mită unor funcționari publici din cadrul spitalului, pentru a se asigura că licitația este câștigată în condiții preferențiale.
Șpaga 5% din contractul de achiziție?
De asemenea, se presupune că funcționari implicați în procesul de achiziție ar fi solicitat și primit aproximativ 5% din valoarea totală a contractului. În urma perchezițiilor, autoritățile au ridicat documente relevante și echipamente electronice, care urmează să fie analizate în cadrul investigației. Ancheta este desfășurată cu sprijinul Inspectoratul General al Poliției Române, prin Direcția de Investigare a Criminalității Economice, precum și al inspectoratelor de poliție din județele Brașov și Mureș. Toate persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o decizie definitivă a instanțelor competente.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI




