Parchetul General: Avem competențe pentru a instrumenta Dosarul Georgescu pentru că este implicat și un magistrat

Cele mai citite

Parchetul General precizează că are competențe pentru a instrumenta dosarul în care este implicat și Călin Georgescu, deoarece în dosar este implicat și un magistrat.

În acest fel, Parchetul General a contrazis informațiile conform cărora nu are competența de instrumentare a dosarului, vehiculate în spațiul public în ultimele ore.

“În cadrul dosarului care face obiectul comunicatului de presă menționat anterior, se efectuează cercetări și în raport de sprijinirea activităților infracționale de către o persoană care are calitatea de magistrat.

Potrivit prevederilor Legii nr. 49/2022, în asemenea situații, competența de soluționare aparține exclusiv Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție in raport de toate infracțiunile ce fac obiectul cercetărilor” se arată în comunicat.

Publicitate

„Totodată, menționăm că, în raport de infracțiunile aflate în competența de soluționare prevăzută de lege pentru unitățile de parchet ierarhic inferioare, cauzele instrumentate de acestea au fost preluate, în baza art. 325 Cod de procedură penală, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție in vederea efectuării urmăririi penale.

Prin urmare, PÎCCJ are competența materială, teritorială și după calitatea persoanei, în raport de toate infracțiunile ce fac obiectul cercetărilor”, a transmis Parchetul General.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Vin vărsat pe asfalt: camion răsturnat pe DN1, în județul Sibiu

Un camion încărcat cu vin s-a răsturnat, în noaptea de miercuri spre joi, pe Drumul Național 1, între Porumbacu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect