11.3 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Patru persoane, rănite pe Hula Bradului

Cele mai citite

Patru persoane au fost rănite, sâmbătă, după ce o camionetă a acroșat trei autoturisme care circulau regulamentar pe drumul național 1, în apropierea localității Bradu. Cele patru persoane au fost transportate la spital.
 
Reprezentanții Poliției Județene Sibiu au anunțat, sâmbătă, că șoferul unei camionete de 7,5 tone care circula către Sibiu, pe fondul neatenției, a pătruns pe contrasens și a acroșat trei autoturisme care circulau regulamentar.
 
În urma impactului, patru persoane au fost rănite, iar traficul a fost complet oprit până la finalizarea cercetărilor.
 
La rândul lor, reprezentantii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu au precizat că la accident s-a deplasat un echipaj de descarcerare și echipajul SMURD, nefiind însă necesară intervenția echipajului de descarcerare întrucât răniții au ieșit singuri din mașini.
 
ISU Sibiu precizează că persoanele rănite sunt conștiente, au suferit răni ușoare și escoriații, dar au fost totuși transportate la Spitalul Județean Sibiu.
 
La ora transmiterii acestei știri, traficul rutier pe drumul național 1 între Sibiu și Brașov se desfășoară normal.

spot_img
Ultimele știri

Când viitorul nu mai arată ca în manuale: dilema adolescenților sibieni

Există o întrebare pe care fiecare generație și-a pus-o la 16-17 ani: „Ce mă fac când termin liceul?" Întrebarea...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect