Percheziții în Mediaș într-un dosar de evaziune fiscală de un milion de lei

spot_img
Cele mai citite

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului  Sibiu, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au efectuat, marți dimineața, două percheziții domiciliare în municipiul Mediaș, într-un dosar de evaziune fiscală. Din cercetări a reieșit că, în perioada 2015-2018, trei persoane, cu vârste între 40 și 50 de ani, din municipiul Mediaș, ar fi obținut venituri din prestări servicii de consultanță medicală pe care nu le-ar fi evidențiat în contabilitate, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, în cauză fiind cauzat un prejudiciu de aproximativ 1.000.000 de lei. În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente extracontabile și aproximativ 193.000 de lei. Cercetările continuă, în vederea stabilirii și documentării întregii activități infracționale a persoanelor în cauză. La acțiuni au participat și luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Am pierdut la baschet cu Craiova, dar ne luăm revanșa la Târgul de Crăciun: CSU Sibiu cedează la limită în „Transilvania” (105-107)

Dacă bătălia pentru cel mai frumos Târg de Crăciun din țară abia începe, iar Sibiul este gata să-și ia...

Știri pe același subiect