6.3 C
Sibiu
duminică, februarie 1, 2026

Pericol de inundații pe râul Olt

Cele mai citite

Hidrologii au emis joi după-amiază o nouă atenţionare de inundaţii, valabilă până vineri la orele 18:00, în 11 bazine hidrografice şi afluenţii Oltului superior şi mijlociu. Potrivit prognozei hidrologice, se instituie Cod Galben privind depăşirea Cotelor de atenţie, începând din data de 27 iunie 2013, ora 15:00, pe afluenţii Oltului mijlociu din judeţele Sibiu şi Vâlcea.

 

Publicitate

De asemenea, având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, este menţinută atenţionarea Cod Galben de inundaţii pe râurile mici din bazinele hidrografice: Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuş (judeţele Suceava, Neamţ, Bacău şi Harghita) şi pe afluenţii Oltului superior din judeţele Harghita, Covasna şi Braşov, pe râurile mici din bazinele superioare şi mijlocii ale Argeşului, Ialomiţei (judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Prahova), Buzăului (judeţele Covasna şi Buzău), Putnei, Rm. Sărat (judeţele Vrancea şi Buzău), din bazinul superior al Bârladului şi pe afluenţii săi din judeţele Iaşi, Vaslui şi Galaţi. 

Fenomenele hidrologice periculoase vizate (scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, creşteri rapide de debite şi niveluri pe unele râuri mici, cu posibile efecte de inundaţii locale) se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe afluenţii de grad inferior ai râurilor marcate pe harta disponibilă pe site-urile Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor /INHGA/ şi Administraţiei Naţionale ‘Apele Române’ /ANAR/, şi pe cursurile de apă necadastrate.

Totodată, din cauza gradului de instabilitate accentuat, cu precipitaţii sub formă de aversă şi caracter torenţial, fenomenele se pot produce izolat şi în alte bazine hidrografice mici din zonele de deal şi munte din jumătatea de nord a ţării.

 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Adevărul despre grăsimile saturate: de ce trebuie reduse și cu ce este corect să le înlocuim

Daniela ArnăutuGrăsimile saturate trebuie consumate cu moderație, însă adevărata problemă apare atunci când sunt înlocuite greșit. Specialiștii avertizează: în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect