Peste 100 de persoane din Sibiu dar şi din alte oraşe din ţară sunt aduse la audieri la sediul DIICOT Sibiu, în cursul zilei de astăzi, joi, 29 mai, după ce procurorii DIICOT au făcut peste 20 de descinderi în locuinţe din Sibiu, Bucureşti şi alte oraşe din ţară.
Surse judiciare au declarat în această dimineaţă că descinderile au loc într-un dosar în care 30 de persoane sunt suspectate de trafic de droguri de risc şi mare risc – cannabis, ecstasy, dar şi etnobotanice. 20 dintre percheziţii au loc în Sibiu şi, în total, vor fi audiate la sediul DIICOT Sibiu aproximativ 100 de persoane, atât suspecţi, cât şi martori în dosar. O parte din cei care vor fi audiaţi sunt aduşi în aceste momente de la Bucureşti.
Acţiunea este coordonată de DIICOT Sibiu, unde procurorii au adus deja o parte din probe, ghivece în care era cultivat cannabis. Din primele informaţii, persoanele implicate au vârste cuprinse între 16 şi 35 de ani.





