Peste 2,6 milioane de români primesc bani începând din această săptămână

Cele mai citite

Cardurile pentru alimente (tichetele sociale) vor fi încărcate, începând de joi, 12 decembrie, cu suma de 250 de lei, iar de acest sprijin vor beneficia aproximativ 2,6 milioane de români, a anunţat marţi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

„Această măsură reprezintă o dovadă clară a angajamentului Guvernului României de a susţine categoriile vulnerabile, mai ales în contextul actual, când costurile vieţii sunt o provocare pentru mulţi dintre români.

Ne asigurăm că sprijinul ajunge la timp şi contribuie la un trai decent pentru cei care au cea mai mare nevoie de el.

Până la finalul anului, 2,6 milioane de beneficiari vor primi această nouă tranşă pentru alimente, foarte utilă în perioada sărbătorilor”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Locuri de muncă

Beneficiarii acestui sprijin sunt: persoanele cu dizabilităţi (copii şi adulţi) încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.210 lei; familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, cu venituri lunare pe membru de familie mai mici sau egale cu 675 lei; familiile monoparentale, cu venituri lunare realizate pe membru de familie mai mici sau egale cu 675 lei; familiile şi persoanele singure care beneficiază de ajutor de incluziune, în conformitate cu prevederile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune; pensionarii sistemului public de pensii, ai caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi speciale, ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.210 lei; persoanele fără adăpost, conform legislaţiei în vigoare.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
Ultimele știri

Durerea de încheietură: Ce spune știința despre cum să te antrenezi fără să o agravezi (și cum să o tratezi)

Acest articol face parte din seria noastră dedicată sănătății, musculaturii și articulațiilor. Textul este scris de Christos Nikitas Poulis,...

Știri pe același subiect