10.2 C
Sibiu
duminică, aprilie 19, 2026

Pofta vine mâncând la Sibiu, din 2019

Cele mai citite

Sibiul face un nou pas spre recunoaştere la nivel internațional – alături de Egeea de Sud, va fi un reper pentru turişti, din punct de vedere gastronomic.
După ce în anul 2007 Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană, municipalitatea a demonstrat încă odată că această zonă merită să fie menționată pe listele celor mai importante regiuni ale lumii. Cu o paletă extraordinară de rețete tradiționale și cu o curiozitate molipsitoare care i-a convins pe marii bucătari ai Sibiului să dea o notă inovativă platourilor zonei, Sibiul a reușit să atingă cea de-a doua mare performanță din ultimii ani – în 2019 va fi Regiune Gastronomică Europeană, alături de Egeea de Sud. Este vorba de întregul judeţ Sibiu cu cele cinci zone etnografice: Mărginimea Sibiului, Ţara Oltului, Valea Târnavelor, Valea Hârtibaciului şi Ţara Secaşelor, precum şi municipiile Sibiu şi Mediaş.
Sibiul merită să fie Capitală Gastronomică
An de an, Sibiul reușește să se laude cu un număr tot mai mare de turiști care vin aici pentru priveliștea care îți taie răsuflarea. Mai mult decât atât, dacă vei întreba orice turist de ce a venit la Sibiu îți va spune, fără să ezite, că a venit pentru mâncarea cu specific local. Sarmalele, brânza, cârnații, micii, toate acestea, rostite cu stângăcie dar cu o poftă vizibilă pentru o altă porție, te conving că turistul tău știe clar ce are de degustat aici și îi place. Acest titlu vine tocmai în confirmarea nenumăratelor laude aduse gastronomiei sibiene de-a lungul timpului. Daniela Câmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu, spune că titlul de Regiune Gastronomică Europeană va deschide granițele Sibiului spre întreaga lume.
„E o oportunitate pe care merită să o exploatăm și ne bucură rezultatul selecției de astăzi (joi, 29 septembrie, ziua în care a fost anunțată decizia juriului). Pe lângă faptul că Sibiul ca și oraș și ca județ oferă multe lucruri frumoase de văzut, istorie, cultură, vine acum și aduce gustul deosebit al produselor tradiționale românești, care va trece de granițele țării noastre și va ajunge în toată lumea”, a declarat Daniela Câmpean.
De asemenea, această oportunitate este văzută ca fiind o rampă de lansare pentru micii producători.
„Titlul va duce la o dezvoltare economică a regiunii, mă refer în principal la încurajarea micilor producători, la consumul de hrană sănătoasă și la o educație în acest sens. În final va fi un succes. Scopul final îl constituie un câștig pentru economia regiunii noastre, iar câștigul se obține din producție, din vânzare și din turiști”, a declarat Astrid Fodor, după anunțarea titulaturii.
Munca pentru Sibiu abia acum începe
Blanca Cros, președintele comisiei care a stabilit ca cele două regiuni să dețină în același timp titulatura de Regiuni Gastronomice Europene, a ținut să precizeze faptul că toate instituțiile implicate în proiect trebuie să lucreze împreună pentru ca anul 2019 să fie un succes.
„Există 3 puncte importante – produs, bucătărie și teritoriu. Din experiența proprie vă spun că este foarte important ca toate autoritățile și instituțiile, de la nivel local până la regional, să aibă o colaborare strânsă. Un alt lucru foarte important la noi a fost că toate departamentele de la autoritățile implicate au lucrat împreună”, a declarat Blanca Cros, care a fost și responsabilă cu programul Catalunia Capitală Gastronomică în 2016.
Statutul de regiune gastronomică europeană este conferit regiunilor care se angajează să promoveze cultura gastronomică, producţia locală de hrană şi hrană bio și tradiţiile zonei. O componentă foarte importantă este promovarea corespunzătoare a produselor gastronomice locale şi transformarea lor într-un brand local. Autorităţile locale vor aloca acestui program în următorii trei ani peste opt milioane şi jumătate de euro.

spot_img
Ultimele știri

Trump, dezlănțuit? Surse apropiate spun că ignoră consilierii, reacționează impulsiv și ia decizii pe moment

Donald Trump ar ignora frecvent recomandările consilierilor, ar avea reacții impulsive și ar improviza în momente-cheie, potrivit unor dezvăluiri...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect