Ricky Dandel, Cetățean de Onoare al Sibiului

Cele mai citite

Aleșii locali vor vota în ședința ordinară de joi acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Sibiu cântărețului, textierului și compozitorului Richard Dandel. Distincția va fi acordată „pentru întreaga sa activitate artistică și pedagogică și pentru promovarea continuă a valorilor culturale sibiene pe plan național și internațional”, se arată în motivarea proiectului de hotărâre.

Formare și rădăcini sibiene

Născut în 30 septembrie 1952 la Sibiu, Richard (Ricky) Dandel și-a început formarea muzicală la Școala Populară de Arte din Sibiu (secția chitară, canto și actorie), urmând ulterior Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu.

În 1975 a absolvit Facultatea de Filologie și Istorie (secția Engleză-Germană) a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. În 2005 a obținut titlul de Doctor în filologie (magna cum laude) de la Universitatea sibiană. Deși trăiește de peste trei decenii în Germania, Ricky Dandel se autodefinește public drept „sibian o mie la sută”, declarând că identitatea sa artistică rămâne legată de orașul natal.

Publicitate

Debutul artistic și afirmarea la Sibiu (1967-1989)

Debutul artistic al lui Ricky Dandel a avut loc în 1967, ca solist al trupei Solaris, formată la Colegiul Brukenthal din Sibiu, cu care a susținut concerte săptămânale în sala „7 Noiembrie” din Terezian, de fiecare dată în fața unui public numeros.

În 1968 a câștigat „Cupa de Cristal”, un concurs de interpretare de referință la Sibiu, și a realizat primul film muzical TV – „Orașul meu și Ricky” – filmat în cele mai cunoscute locuri ale Sibiului. A colaborat de-a lungul deceniilor cu formații sibiene emblematice „Framus” și „Riff”, cu care a concertat în întreaga Transilvanie, la televiziunea națională și pe litoralul românesc.

A participat la Festivalul Internațional de Jazz de la Sibiu (1976), alături de Big Band-ul lui Erik Manyak, și a colaborat cu Orchestra Casei de Cultură a Sindicatelor Sibiu. Primele sale discuri single au fost lansate la Electrecord în 1971-1972, cuprinzând compoziții proprii cântate în limba germană – un gest cultural semnificativ pentru Sibiul multietnic.

Activitatea sa didactică a început în Sibiu – formator al noilor generații de artiști

În paralel cu cariera artistică, Ricky Dandel a activat timp de decenii ca profesor de limba engleză și germană. A predat la Școala Generală nr. 2 și nr. 12 din Sibiu, iar din 1980 până în 1989 a fost profesor la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu – aceeași instituție unde a debutat ca artist.

Elevii săi au obținut în repetate rânduri locul 1 la olimpiadele naționale de limbi străine. În 1987 i-a fost înmânată diploma de profesor evidențiat. La Colegiul Brukenthal a condus grupul vocal „Solaris”, o formație rock de elevi și un Big Band de Jazz, cu care a obținut rezultate frumoase. Acest model pedagogic practicat la Sibiu l-a continuat ulterior în Germania, unde a format noi generații de elevi.

Proiecte culturale dedicate Sibiului (1990-2024) – departe de țară, menține legătura cu orașul nostru

La începutul anilor 1990, Ricky Dandel a inițiat primele concerte în aer liber, cu acces gratuit, în Piața Mare din Sibiu. La acea vreme a fost o idee inovatoare, care a adus muzica rock publicului larg. Aceste concerte au contribuit la revitalizarea spațiului public sibian după 1989. Cu ocazia desemnării Sibiului drept Capitală Culturală Europeană 2007, Ricky Dandel a organizat în Piața Mare, cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu, concertul „Hermannstadt Rock Ricky Dandel și prietenii săi din Europa”, la care au participat fiul său Elvin Dandel, formația sibiană „Riff”, orchestra Filarmonicii de Stat din Sibiu, trupa luxemburgheză „Sonic Season” și o formație country-rock din Germania. Evenimentul a fost televizat la TVR și a fost urmat de concerte susținute în Luxemburg și Germania, promovând Sibiul pe aceste scene europene.

În 2013, a reluat proiectul sub titlul „Smart Hermannstadt Rock”, alături de fiul său Elvin cu formația sa din Germania și formația rock „Riff”, din nou atrăgând generații diferite de iubitori ai muzicii.

În 2018, cu ocazia împliniri a 50 de ani de scenă, a susținut un recital aniversar în cadrul „Brukenthal Fest” (Palatul Brukenthal, Avrig). În septembrie 2024, a fost prezentatorul Concertului Manifest la editia a 10-a a evenimentului „Sibiu Guitar Meeting. Pune Mâna pe Chitară” (Muzeul ASTRA), eveniment care a reunit peste 15.000 de spectatori.

De-a lungul carierei, Ricky Dandel a realizat numeroase videoclipuri muzicale, multe filmate la Sibiu, ca solist sau împreună cu fiul său, Elvin Dandel.

Ambasador cultural al Sibiului prin cariera națională și internațională

Ricky Dandel a reprezentat România și Sibiul pe scene din peste 20 de țări: Germania, Austria, Franța, Luxemburg, lrlanda, Polonia, Cehia, Bulgaria, URSS, Turcia, Malta, Lituania, Olanda, Canada, Egipt și altele. A participat la festivaluri internaționale precum Kolobrzeg (1980), lntertalent Praga (1981), Cavan International Song Contest – lrlanda (1982, 1990, 1994), Pamukkale International Festival – Turcia (1992, 1993, 1996), Festivalul Orfeul de Aur – Bulgaria, și Malta (1998).

În 2002 a moderat un festival muzical la Baton Rouge, SUA. A fost prezentator la cinci ediții ale Festivalului „Cerbul de Aur” după 1990 și membru al juriului în 2019, cântând în deschiderea concertelor Sister Sledge (1992) și Jerry Lee Lewis (1994).

De altfel, Ricky Dandel a urcat pe scenă alături de mari artiști ai României: Florin Piersic, Stela Popescu, Alexandru Arsinel, Dan Spătaru, Victor Socaciu și alții. Este membru al Uniunii Compozitorilor din Germania din 1990 și al GEMA.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Controale cu surprize în Sibiu și Mediaș: ce au descoperit polițiștii

Două cazuri grave de încălcare a legislației rutiere au fost descoperite de polițiștii sibieni în cursul zilei de 25...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect