Program de vizită extins la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu

Cele mai citite

Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu anunță extinderea programului de vizită pentru aparținătorii pacienților internați, în contextul scăderii presiunii epidemiologice specifice sezonului gripal.

Astfel, începând de luni, 16 martie, noul program de vizită este următorul:

  • Luni – Vineri: între orele 12:00 – 16:00
  • Sâmbătă – Duminică: între orele 12:00 – 17:00

Conducerea spitalului îi roagă pe aparținători să respecte programul stabilit și regulile interne ale unității sanitare, astfel încât vizitele să se desfășoare în condiții de siguranță pentru pacienți și personalul medical, cu respectarea măsurilor de echipare corespunzătoare înainte de intrarea în saloane.

Nu se permite accesul vizitatorilor care prezintă semnele și simptomele unei infecții respiratorii.

Publicitate

„Dorim să le mulțumim aparținătorilor pentru înțelegerea și sprijinul de care au dat dovadă în perioada în care programul de vizită a fost redus, măsură necesară pentru limitarea riscului de transmitere a infecțiilor respiratorii.

Cooperarea și responsabilitatea de care au dat dovadă au contribuit la protejarea pacienților internați și a personalului medical”, spune medicul Maria Hirist, medic epidemiolog în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu îi asigură pe pacienți și pe familiile acestora că prioritatea echipei medicale rămâne acordarea unor îngrijiri medicale de cea mai bună calitate, într-un mediu sigur pentru toți cei aflați în unitatea sanitară.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ: Braconaj la Porumbacu de Sus! Două căprioare au fost confiscate dintr-un țarc ilegal

Două căprioare ținute ilegal în captivitate au fost salvate de polițiști și transferate la Grădina Zoologică din Sibiu.Două căprioare...

Știri pe același subiect