9.1 C
Sibiu
duminică, noiembrie 9, 2025

Proiectul „Susținem identități, creăm comunități” continuă la Sibiu și în această vară

Cele mai citite

Proiectul „Susținem identități, creăm comunități”, ajuns la cea de-a VI-a ediție, se desfășoară și în această vară la Sibiu.

Dedicat integrării sociale a copiilor și tinerilor din mediile defavorizate, proiectul beneficiază de cofinanțare din partea Primăriei Sibiu prin Agenda Comunității.

În perioada 19 – 31 august, Asociația Casa Calfelor Sibiu va organiza o serie de mini-ateliere meșteșugărești și artistice pentru acești copii. Activitățile se vor desfășura la Piața Huet nr. 3, în zilele de 19, 21, 23, 26, 27 și 29 august, între orele 9:30 și 13:30.

Pe parcursul celor șase zile, participanții vor avea ocazia să învețe meșteșuguri tradiționale precum prelucrarea lemnului, imprimarea pe pânză, realizarea de obiecte din materiale reciclate, dar și să participe la ateliere de gastronomie și cofetărie.

Publicitate

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Revolter, concert aniversar la un deceniu de existență

Sâmbătă, 20 decembrie, de la ora 19, trupa sibiană Revolter organizează, la un club cunoscut din Sibiu (strada Nicolae...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect