Participanții la trafic sunt avertizați că în noaptea de sâmbătă, 21 mai, spre duminică, 22 mai, se va închide circulația rutieră pe viaductul Cârligu Mic peste Malul Lacului la Cozia (DN7, km 200+615).
Restricția impusă de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România va fi în vigoare în intervalul orar 04:00-07:00.
Conducătorii auto au la dispoziție o rută ocolitoare – București – Ploiești – Brașov – intersecție DN1 cu DN7 Veștem.
În afara programului menţionat, circulaţia rutieră pe viaductul Cârligu Mic se va desfăşura pe jumătate de cale, cu dirijarea alternantă a traficului pe un singur sens de deplasare. Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricţia de circulaţie instituită şi semnalizarea rutieră temporară.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romania S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 sau pot accesa pagina de internet: www.cnadnr.ro/Situatia Drumurilor Nationale.
De asemenea, duminică, 22 mai, începând cu ora 02:00, echipaje de poliție vor informa șoferii despre situația creată și îi vor îndruma pe ruta ocolitoare. Polițiștii vor staționa la intersecția DN1 cu DN7, la punctul de control Veștem.
Vă reamintim că se execută lucrări la partea carosabilă și pe DN 1, viaductul AVRIG, unde circulația se desfășoară alternativ, pe o bandă.
Publicitate




