12.9 C
Sibiu
vineri, aprilie 17, 2026

Restricții și filtre ale Poliției la intrările în Mediaș, Avrig și Orlat

Cele mai citite

În urma carantinării municipiului Mediaș, orașului Avrig și localității Orlat începând de luni dimineața de la ora 5, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu s-au luat măsuri de restricționare a traficului rutier în zona localităților amintite.

În zona municipiului Mediaș, nu se închide niciun tronson rutier, în schimb vor fi instituite 6 filtre de control. Astfel, vor exista filtre pe Drumul Național 14, ieșire spre municipiul Sibiu, Drumul Național 14, ieșire spre Sighișoara, Drumul Național 14A, ieșire spre Târnăveni, pe Drumul Județean 141, ieșire spre Moșna, pe Drumul Județean 142A, ieșire spre Dârlos și pe Drumul Comunal 10, ieșire spre Ighișul Nou.
În zona orașului Avrig, se închide total circulația rutieră la intersecția Drumului Național 1 cu strada Bisericii.  Accesul în orașul Avrig, dinspre DN 1, se va realiza utilizând intrarea amplasată la intersecția drumului național cu strada Gheorghe Lazăr, unde va fi instituit filtru rutier.  Al doilea filtru rutier va funcționa la ieșirea din orașul Avrig spre Mârșa, pe Drumul Județean 105G.
În zona localității Orlat, se închide circulația rutieră spre/dinspre Sibiel, la intersecția dintre Drumul Județean 106D cu Drumul Județean 106E. Astfel, accesul pe ruta Sibiel/Săliște – Cristian/municipiul Sibiu, se va realiza utilizând ca rută ocolitoare DN 1 – Săcel – Sibiel sau DN 1 – Săliște. Cele două filtre rutiere instituite vor funcționa la intrarea în localitatea Orlat dinspre Cristian, Drumul Județean 106E, respectiv la intersecția Drumului Județean 106D cu Drumul Județean 106J, Poplaca – Gura Râului.

spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ – Scenariu surpriză: Georgescu, propus premier după o întâlnire discretă?

O întâlnire discretă între George Simion și Călin Georgescu, desfășurată vineri la Biblioteca Națională din București, ridică semne de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect