14.1 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Romii boicotează alegerile europarlamentare, nu dau voturile nici unui partid politic

Cele mai citite

Romii boicotează alegerile europarlamentare. Dorin Cioabă, regele international al romilor,  și-a îndemnat supușii să nu voteze partidele, nemulțumit că nici o formațiune politică nu a încheiat un protocol de colaborare cu Alianța Democrată a Romilor.

După slujba de la biserică, Dorin Cioabă a plecat împreună cu toți ce prezenți la vot, nu înainte însă de a le spune oamenilor să nu voteze vreun partid politic. “Deci mergem la secția de votarecu toții, fiecare mergeți acolo unde sunteți arondați. Noi am zis că nu votăm partidele, dar noi ne facem datoria, nu vrem să spună oamenii că nu ne-am dus la vot. Ne îndeplinim această obigație cetățenească dar partidele politice nu pot primi voturile noastre.” Le-a spus Dorin Cioabă enoriașilor înainte de a pleca spre secțiile de votare

Publicitate

Au plecat spre secțiile de votare cu steagul României dar și cel al romilor iar odată ce au ajuns acolo și au intrat în cabinele de vot, romii spun că au făcut în așa fel încât voturile lor să nu ajungă la nici un partid politic. “Am venit cu o parte din enoriași pentru că suntem repartizați în mai multe secții de votare. Am venit cu gânduri bune și ne bucurăm că am putut să ne exercităm dreptul de a vota dar de votul nostru nu se va  putea bucura nici unul dinter candidate de el pentru că am votat în așa fel încât să nu oferim voturile noastre nimănui pentru că noi am declarat că numai cei care vor semna un protocol cu noi vor putea beneficia de voturile noastre. Noi am făcut un fel de protest ca să putem să tragem un semnal de alarmă. De acum încolo toți cei care vor voturile noastre trebuie să stea la masa cu noi.” a declarat Dorin Cioabă

Romii și-au ascultat regele și au votat așa cum le-a cerut acesta mai ales că aveau și ei nemulțumiri.„Noi am venit ca să arătăm că putem veni la vot dar ăștia de la București nu neau ajutat niciodată cu nimic și atunci nu am vrut să dăm votul la nimeni. E un protest ca să arătăm că ei nu ne bagă în seamă deloc. a declarat Mihai Polea

 

spot_img
Ultimele știri

Diana Buzoianu: „Delta Dunării, la marginea dezastrului”. Raportul Corpului de Control, trimis la ANI și DNA

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat sâmbătă, 18 aprilie, concluziile unui control amplu efectuat la Administrația Rezervației Biosferei Delta...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect