Sărbătoarea Fiilor Satului la Boian, în 29 iulie

Cele mai citite

Va fi sărbătoare mare duminică, 29 iulie, la Boian, unde se va desfăşura a 10-a ediţie a Sărbătorii Fiilor Satului. Localnicii, dar şi cei stabiliţi în alte zone din ţară sau străinătate sunt aşteptaţi la un eveniment care îmbină tradiţiile satului, muzica şi cântecul popular.
Deschiderea oficială este programată pentru ora 12, iar de la ora 14, toţi cei prezenţi vor fi invitaţi la un spectacol folcloric care se va desfăşura pe scena amplasată în centrul localităţii, lângă căminul cultural. La eveniment sunt așteptați să participe fii ai satului Boian, precum şi alte persoane legate sufleteşte de străvechea aşezare românească pentru a petrece împreună câteva ore de bună dispoziţie și reîntâlnire cu oameni dragi.
Programul artistic va începe la ora 14, pe scena care va fi amplasată în centrul localității urmând să evolueze Corul Parohiei
Ortodoxe Boian, Coconița Boian, Grupul Pe ulița satului Boian, Ansamblul Purtata Mediaș, Mugurașii Cergău din Blaj, Junii Târnavei din Târnăveni, Amsamblul Arinii din Boiu, Iulia Lăpădat, Ansamblul Hora din Ungheni-Mureș, Mădălina, Ana Maria și Simion Surdu, Alina Bîcă și Adi Neamțu.

spot_img
Ultimele știri

Curtea de Apel din Paris a aprobat predarea Prințului Paul de România. Ministerul Justiției: Decizia vine după trei ani de proceduri

Curtea de Apel din Paris a decis predarea Prințului Paul de România către autoritățile române, a anunțat joi Ministerul...

Știri pe același subiect