Un conflict spontan, izbucnit pe fondul consumului de alcool, ar fi degenerat într-o agresiune fizică în municipiul Sibiu. Doi bărbați, în vârstă de 45 și 20 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru lovire sau alte violențe.
Scandal în toiul nopții, în zona cunoscută de sibieni sub denumirea de „Dallas”.
Doi bărbați au fost reținuți de polițiști după ce ar fi agresat fizic alte două persoane, în urma unui conflict izbucnit în jurul orei 3:00.
Potrivit informațiilor transmise de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, incidentul s-a petrecut în noaptea de 14 octombrie, la domiciliul bărbatului de 45 de ani.
Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, bărbatul de 45 de ani și tânărul de 20 de ani i-ar fi agresat pe alți doi bărbați, în vârstă de 34, respectiv 38 de ani, care se aflau împreună cu ei.
Doi bărbați, reținuți pentru 24 de ore
În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea celor doi suspecți pentru o perioadă de 24 de ore.
Aceștia sunt cercetați penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Autoritățile urmează să stabilească toate împrejurările în care s-a produs incidentul și să dispună măsurile legale care se impun.
Știri pe același subiect
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007






