Schimbare majoră în sistemul sanitar: sunt vizați TOȚI pacienții

Cele mai citite

După ani de întârzieri și promisiuni repetate, sistemul sanitar din România face un pas important către digitalizare.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunțat că, începând din vara acestui an, dosarul electronic de sănătate va deveni accesibil direct pacienților.

Anunțul a fost făcut de președintele instituției, Horațiu Moldovan, care a explicat că românii își vor putea consulta istoricul medical simplu, folosind telefonul mobil, tableta sau computerul, pe bază de utilizator și parolă.

„Fiecare pacient va putea să intre de pe telefonul mobil sau de pe computer, cu user și parolă, în propriul dosar medical”, a declarat Moldovan, conform Mediafax.

Publicitate

Până acum, platforma informatică a sistemului sanitar a fost utilizată aproape exclusiv de medici și furnizorii de servicii medicale. Odată cu această schimbare, pacienții devin, în mod direct, utilizatori ai propriilor date medicale, un pas important spre transparență și control personal.

Accesul la dosarul electronic va permite pacienților să consulte consultațiile și diagnosticele anterioare, să verifice rețetele și tratamentele prescrise, dar și să pună rapid la dispoziția oricărui medic istoricul lor medical.

Modernizarea platformei face parte din reformele asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Sistemul informatic actual, vechi de peste două decenii, a fost frecvent criticat pentru blocajele și funcționarea deficitară.

Noua versiune promite un acces mai rapid, securizat și orientat către nevoile pacientului, marcând o schimbare semnificativă în modul în care românii interacționează cu sistemul de sănătate.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

PNL și USR propun „Plan de țară” pe 10 ani: România Europeană 2027–2037, cu obiective majore de dezvoltare

PNL și USR au depus în Parlament un proiect legislativ comun prin care propun ca anul 2027 să fie...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect