6.3 C
Sibiu
duminică, februarie 1, 2026

Scrisoare deschisă – mesaj din stradă către politicieni

Cele mai citite

Pe rețelele de socializare a fost postată o scrisoare deschisă a „cetățenilor sibieni ieșiți în Piața Publică” și adresată politicienilor. Sibienii au 4 puncte prin care cer politicienilor demisia Guvernului Grindeanu și a şefilor celor 2 Camere ale Parlamentului, cer tragerea la răspundere a celor implicați în ceea ce ei numesc „abuz de putere”, dar și respectarea intependenței Justiției și a integrității DNA şi a DIICOT. În scrisoare mai sunt trecute și  puncte din Proclamaţia de la Timişoara scrisă în 4 februarie și care au fost alăturate acesteia. Mai jos aveți conținutul integral al manifestului:
„Scrisoare deschisă a cetăţenilor sibieni ieşiţi în Piaţa Publică

Dragi cetăţeni şi politicieni din partea puterii cât şi ai opoziţiei,

În urma evenimentelor nefericite petrecute în Marţea Neagră 31.01.2017, trăim în prezent cele mai ample proteste de stradă din istoria țării. Aceste proteste sunt îndreptate împotriva abuzului de putere exercitat de către actualul Guvern în vederea modificării legislaţiei privind actul de Justiţie din România. Constatăm un conflict între instituţiile statului, un derapaj major de la regulile democraţiei şi o destabilizare a statului de drept. Constatăm și o decredibilizare a României pe plan extern şi o abatere majoră de la valorile şi principiile democratice europene la care am aderat şi pe care ni le-am asumat. Când vorbim de democraţie şi stat de drept noi nu contestăm alegerile democratice din 11 decembrie 2016. Nu dorim răsturnarea rezultatului acelor alegeri, ci ne dorim, precum toţi cetăţenii acestei ţări, un Guvern şi un program de guvernare coerent care să întărească justiţia, economia şi instituţiile statului român. În urma evenimentelor mai sus menţionate Guvernul actual şi-a pierdut credibilitatea şi nu mai prezintă nicio garanţie pentru o bună guvernare. Noi ne dorim o clasa politică responsabilă şi o guvernare sănătoasă iar pentru acestea avem o lista de cerinţe:

Publicitate
  1. Demisia Guvernului Grindeanu

  2. Demisia şefilor celor 2 Camere ale Parlamentului complici şi susţinători ai ordonanţelor controversate.

  3. Tragerea la răspundere a celor implicaţi în acest abuz de putere.

  4. Respectarea independenţei Justiţiei şi asigurarea integrităţii DNA şi a DIICOT.

    Puncte din Proclamaţia de la Timişoara 04.02.2017 la care aderăm:

    1. Nu mai dorim repetarea unui astfel de abuz de putere din partea Guvernului indiferent de culoarea politică a acestuia.

    2. Organizarea unui Referendum în vederea susţinerii luptei anti corupţie.

    3. Controlul de constituționaliate al legilor şi ordonanţelor de urgenţă să se realizeze şi la iniţiativa directă şi neintermediată a cetăţenilor.

    4. Acordarea unor prerogative suplimentare Curţii Constituţionale pentru suspendarea aplicării actelor normative susceptibile de încălcare a Constituţiei.

    5. Depolitizarea funcţiilor publice şi ocuparea acestora doar pe baza de concurs.

    6. Eliminarea avizului parlamentar pentru cercetarea penală a demnitarilor.

    7. Fără persoane cercetate, trimise în judecată şi condamnate penal cu suspendare, pe listele electorale cât şi în funcţiile publice.”

 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Adevărul despre grăsimile saturate: de ce trebuie reduse și cu ce este corect să le înlocuim

Daniela ArnăutuGrăsimile saturate trebuie consumate cu moderație, însă adevărata problemă apare atunci când sunt înlocuite greșit. Specialiștii avertizează: în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect