5.2 C
Sibiu
marți, aprilie 21, 2026

Se oprește gazul în Sadu

Cele mai citite

Pentru efectuarea unor  lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, Delgaz Grid este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale, joi, 4 mai 2017, începând cu ora 8, în comuna Sadu. Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 16. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

spot_img
Ultimele știri

FOTO: A fost sau nu o tornadă? Imagini surprinse luni în România

Mai multe imagini surprinse luni seara în județul Mureș, în localitatea Râciu, arată ceea ce pare a fi un...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect