Sesiune extraordinară pentru PNRR și SAFE, dar doar 100 de deputați au fost în plen. Alți 115 au lipsit complet, inclusiv online

Cele mai citite

Doar 100 dintre cei 330 de deputați luați în calcul la deschiderea sesiunii extraordinare s-au aflat fizic în sala de plen a Camerei Deputaților. Alți 115 au participat online, în timp ce alți 115 nu au fost înregistrați nici în sală, nici de la distanță, deși Parlamentul fusese convocat pentru dezbaterea unor proiecte urgente privind PNRR, acordul european SAFE și TVA-ul aplicat locuințelor.

Parlamentul s-a reunit în sesiune extraordinară într-un moment sensibil pentru România, marcat de întârzieri în implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), presiuni asupra bugetului și necesitatea adoptării unor reforme asumate în fața Comisiei Europene. Cu toate acestea, prezența la debutul lucrărilor a fost redusă.

Din cei 330 de deputați luați în calcul la deschiderea ședinței, doar 215 au fost înregistrați ca prezenți. Dintre aceștia, 100 s-au aflat în sala de plen, iar 115 au participat online. În schimb, alți 115 parlamentari nu figurau ca prezenți nici fizic, nici prin sistemul de videoconferință, deși ședința s-a desfășurat în format hybrid, potrivit Mediafax.

Cu alte cuvinte, peste o treime dintre deputați nu au participat la începutul ședinței, în condițiile în care regulamentul le permitea să ia parte la lucrări inclusiv de la distanță.

Locuri de muncă

Sesiune extraordinară pentru proiectele din PNRR și SAFE

Camera Deputaților a fost convocată în sesiune extraordinară în perioada 27-31 iulie, atât în format fizic, cât și online. Parlamentarii au fost chemați din vacanță pentru dezbaterea unor proiecte considerate urgente, necesare îndeplinirii jaloanelor din PNRR și pentru aprobarea participării României la instrumentul european SAFE.

Pe ordinea de zi se află Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, modificări în domeniul sănătății, măsuri privind primele de carieră pentru personalul din învățământ, reforma legislației privind integritatea și proiectul referitor la decarbonizarea sistemelor de încălzire și răcire.

Luni, plenul a fost convocat în principal pentru aprobarea programului sesiunii extraordinare, iar activitatea continuă în comisiile parlamentare. Ședința decisivă, în care sunt programate dezbaterile și votul final asupra proiectelor, este programată miercuri.

Ce sancțiuni riscă deputații care absentează

Statutul deputaților și senatorilor prevede că participarea la lucrările Parlamentului reprezintă o obligație legală, morală și regulamentară. Totodată, numele parlamentarilor cu absențe nemotivate trebuie publicate lunar pe site-urile celor două Camere.

Legea stabilește că lipsa nemotivată de la activitățile incluse în programul Parlamentului poate fi sancționată prin reținerea a 5% din indemnizația lunară brută.

Programul sesiunii extraordinare

Sesiunea extraordinară se desfășoară pe parcursul a cinci zile. Luni sunt programate activități între orele 09:00 și 18:00, marți și joi între 08:30 și 18:00, miercuri plenul începe la 10:00, iar vineri activitatea este programată între 08:30 și 13:00.

Pe lângă ședințele de plen, programul parlamentarilor include reuniuni ale grupurilor, lucrări în comisii, analiza proiectelor și a amendamentelor, precum și activitate în circumscripțiile electorale. În actuala sesiune extraordinară, toate aceste activități pot fi completate prin participarea online, fără obligația prezenței fizice la Palatul Parlamentului.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Pavilionul C17 de la Spitalul de Psihiatrie Sibiu va fi transformat complet. Licitația a fost prelungită

Pavilionul C17 de la Spitalul de Psihiatrie Sibiu va fi modernizat cu aproape 46,5 milioane de lei. Licitația a...

Știri pe același subiect