17.4 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Sfârșit cumplit pentru un tânăr sportiv: întors de la antrenament, SPULBERAT de un tren care circula spre Sibiu

Cele mai citite

Tragedie în municipiul Râmnicu Vâlcea, unde un tânăr de doar 18 ani și-a pierdut viața în urma unui accident feroviar produs luni seară, 16 martie 2026, în zona Cina din cartierul Ostroveni.

Potrivit informațiilor preliminare, un tren care se deplasa spre Sibiu a surprins și accidentat mortal un adolescent. Impactul a fost extrem de violent, iar leziunile suferite i-au fost fatale tânărului.

Tânărul era elev în clasa a XII-a la profil sportiv, specializarea volei, în cadrul Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea.

Acesta era legitimat și la CS Vâlcea 1924, fiind considerat un sportiv talentat, disciplinat și dedicat.

Publicitate

Din primele date, băiatul se întorcea de la antrenament în momentul producerii tragediei. Există indicii că purta căști și nu ar fi auzit apropierea trenului, însă circumstanțele exacte urmează să fie stabilite de anchetatori.

Moartea sa fulgerătoare a provocat un val de emoție și durere în rândul familiei, colegilor, profesorilor, dar și în comunitatea sportivă locală, unde era apreciat atât pentru performanțe, cât și pentru caracterul său.

Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs accidentul.

SURSĂ FOTO: seintamplainvalcea.ro

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Roșiile cu brânză sunt dăunătoare? Mit sau realitate? Ce spune știința despre combinația alimentară

Ideea că „nu este bine să combini roșiile cu brânza” circulă frecvent în discuțiile despre așa-numitul food combining, însă...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect