Sibian spărgător de mașini, prins în Bușteni

Cele mai citite

În continuarea cercetărilor efectuate într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în cursul zilei de luni, cu sprijinul polițiștilor din Prahova, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 40 de ani, domiciliat în municipiul Mediaș.

Bărbatul este bănuit că, în noaptea de 27 spre 28 noiembrie 2018, ar fi spart geamul portierei dreapta spate a unui autoturism parcat pe Șoseaua Alba Iulia din municipiul Sibiu, iar din torpedoul mașinii ar fi sustras suma de 30 de lei.

În urma investigațiilor derulate, polițiștii sibieni au identificat presupusul autor care, luni, a fost depistat de pe raza localității Bușteni, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Stațiunii Bușteni.

Publicitate

Pe numele medieșeanului, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere 24 de ore, iar la data de 22 ianuarie urmează a fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Cercetările continuă în vederea stabilirii și documentării întregii activități infracționale a persoanei în cauză.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Trafic închis temporar pe ruta Sibiu–Rășinari. Sunt afectate mai multe curse de autobuz

Duminică, în intervalul orar 9-10, traficul rutier va fi restricționat pe DJ106A (Rășinari-Sibiu) și DJ106D (Poplaca-Rășinari).Astfel, pe traseele 13...

Știri pe același subiect