265 de amenzi aplicate de poliţiştii rutieri sibieni, într-o singură zi

spot_img
Cele mai citite

Având în vedere fenomenele meteorologice din ultima perioadă, caracterizate prin ninsori abundente şi polei, pentru prevenirea producerii unor evenimente rutiere grave, precum şi pentru asigurarea deplasărilor în condiţii de siguranţă a tuturor categoriilor de autovehicule, ieri, 28 ianuarie 2013, poliţiştii rutieri sibieni au desfăşurat o acţiune preventiv-reactivă, în sistem integrat, la care au participa efective de poliţie rutieră şi ordine publică.

Acţiunea a avut ca obiectiv principal identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale, în principal nerespectarea obligaţiei de a dota autovehiculele cu anvelope de iarnă, lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate, pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă ori polei sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

Un număr de 96 de poliţişti au participat la această acţiune, în cadrul căreia au fost constatate şi sancţionate 265 de abateri, dintre care 251 la normele rutiere. În două situaţii s-a impus sancţionarea contravenţională a conducătorilor auto pentru lipsa anvelopelor de iarnă. Totodată, poliţiştii au ridicat în vederea suspendării 11 permise de conducere şi 9 certificare de înmatriculare.

Pentru siguranţa participanţilor la trafic, astfel de acţiuni se vor desfăşura şi în perioada următoare.

 

 

 

spot_img
Ultimele știri

Scandal în Bazna: un adolescent de 17 ani a atacat un bărbat și i-a distrus mașina

Conflict mai vechi, atac și mașină distrusă în localitatea Bazna. Un adolescent de 17 ani a fost reținut.Un adolescent...

Știri pe același subiect