In întreg județul Sibiu va avea loc, joi, exercițiul de alarmare publică. Între orelele 10.00 și 12.00, toate primăriile din județ, dar și toți agenții economici vor porni sirenele de alarmare în caz de dezastru, în cel mai mare exercițiu național organizat în ultimii ani.
Potrivit autorităților din Sibiu, alarma va fi transmisă de către autoritățile centrale către Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență. La rândul său, ISU transmite informarea de pericol către toate primăriile, instituțiile și agenții economici din județ.
La nivelul primăriilor, se vor activa Comitetele pentru Situații de Urgență care vor acționa sistemele de alarmare din centrele de comandă.
În municipiul Sibiu sunt 38 de sirene, iar Primăria Sibiu va urmări să verifice dacă pornesc toate, dacă sunt în bună stare de funcționare.
De asemenea, se urmărește în cât timp de la anunțarea potențialului dezastru este informată întreaga populație.
Semnalul de alarmare, compus din 5 sunete a câte 16 secunde fiecare, se va auzi în intervalul orar 10.00-12.00. Finalul exercițiului va fi marcat prin semnalul specific de încetare a alarmei compus dintr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de 2 minute.
Prin intermediul acestor mijloace de alarmare pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificații sau pot fi transmise mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate.
La nivelul județului Sibiu există peste 160 de astfel de mijloace, care pot fi utilizate în cazul unor dezastre sau alte situații de protecție civilă, modul de acționare a acestora fiind realizat local sau centralizat, din dispecerate.




