1.3 C
Sibiu
joi, aprilie 23, 2026

8 medieșeni reținuți de polițiști, după ce au obligat mai multe tinere să se prostitueze

Cele mai citite

catusePoliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Sibiu, sprijiniţi de poliţiştii Serviciului Acţiuni Speciale, au reușit în cursul nopții de vineri spre sâmbătă să identifice și să rețină opt persoane cercetate într-un dosar penal instrumentat de polițiștii de combatere a criminalităţii organizate şi D.I.I.C.O.T. Sibiu.

Pe numele celor opt bărbaţi, cu vârsta cuprinse între 28 şi 46 de ani, domiciliaţi în Mediaş, Tribunalul  Sibiu  a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2009, membrii grupări s-au constituit într-un grup infracţional organizat, având ca scop săvârşirea de fapte de exploatare prin obligare la practicarea prostituţiei, de  înlesnirea practicării prostituţiei, de obţinerea de beneficii materiale de pe urma practicării prostituţiei.

Publicitate

Potrivit IPJ Sibiu, tinerele aveau o situaţie materială precară şi erau racolate cu preponderenţă, din localităţile  rurale de pe raza judeţelor Sibiu, Alba şi Mureş, pe care le-ar fi exploatat, prin obligarea la practicarea prostituţiei, pe teritoriul mai multor state europene, obţinând bani din aceste activităţi.

spot_img
Ultimele știri

Cine este propus pentru funcția de prim-ministru: asta ar mai lipsi în circul politic din România

AUR își reafirmă deschis opțiunea pentru funcția de premier: Călin Georgescu rămâne propunerea susținută de partidul lui George Simion.În...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect