4.1 C
Sibiu
luni, ianuarie 6, 2025

Sibiul, între cele 18 localități din țară și Moldova vizitate de familia Regală în 2024

Cele mai citite

Sibiul se află pe lista celor 18 localități din România și Republica Moldova vizitate, în cursul anului trecut, de reprezentanții Casei Regale a României. Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și Alteța Sa Regală Principele Radu al României au efectuat, la începutul lunii noiembrie 2024, o vizită informală la Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est.

Vizită la Comandamentul NATO

Pe lângă vizitarea corpurilor de clădiri care compun comandamentul NATO de la Sibiu, reprezentanții Casei Regale a României au luat masa, la popotă, cu militarii NATO. Vizita de la Sibiu reprezintă încheierea turului capacităților militare de luptă NATO din țara noastră, turneu început în urmă cu mai bine de doi ani. „Misiunea începută de regele Mihai în urmă cu 35 de ani se vede astăzi împlinită. România a intrat cu adevărat în lumea liberă. Suntem foarte mândri și, de aceea, am venit să le aducem un omagiu pentru ceea ce fac pentru România și întregul continent”, a spus Principele Radu al României, la Sibiu.

322 de acţiuni publice

Activitatea publică a Familiei Regale a României numără, în 2024, 322 de acţiuni publice în Capitală, în comunităţi din ţară şi în străinătate pe teme militare, diplomatice, economice, educaţionale, sociale, sportive, de sănătate, ştiinţifice, artistice şi de mediu înconjurător.

Potrivit paginii de Facebook „Familia Regală a României”, activitatea Casei Regale a inclus, anul trecut, 34 prezenţe în localităţi din ţară şi din Republica Moldova (10 la Săvârşin, două la Cluj-Napoca, Chişinău, cinci la Sinaia, Buzău, trei la Curtea de Argeş, Sviniţa, Dubova, Orşova, Ponoarele, Isverna, Turnu Severin, Mihail Kogălniceanu, Cincu, Bistriţa, Bârlad, Sibiu, Tâncăbeşti) şi 12 vizite în străinătate (două în Polonia, Republica Moldova, patru în Regatul Unit, Belgia, Franţa, Luxemburg, Finlanda, Germania).

Tot în 2024, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a susţinut patru importante discursuri pe teme legate de România, Republica Moldova, Uniunea Europeană şi NATO: Seara Regală pentru Corpul Diplomatic acreditat la Bucureşti, Mesajul de Crăciun adresat românilor, Discursul de la Luxemburg, în favoarea aderării Republicii Moldova la UE, Seară Regală în onoarea Franţei şi Germaniei, la Castelul Peleş, informează agerpres.ro.

49 de şcoli, licee, universităţi şi organizaţii poartă nume regal

Un număr de 49 de şcoli, licee, universităţi şi organizaţii poartă nume regal, în România şi în Republica Moldova, 77 de instituţii şi organizaţii au Înalt Patronaj regal, în România, Republica Moldova, Franţa, Polonia şi Marea Britanie, iar 10 burse de studii universitare şi premii anuale sunt acordate personal de Majestatea Sa Custodele Coroanei şi de ASR Principele Radu.

Începând de la prima vizită NATO a Regelui Mihai I în martie 1997, Familia Regală a avut: 12.545 activităţi publice în ţară şi în afara ei şi 382 de vizite oficiale sau publice în străinătate; 205 de întâlniri cu şefi de stat sau parlament din lume (144 în străinătate şi 61 la Bucureşti).

Potrivit Casei Regale, toate vizitele şi evenimentele de la reşedinţele regale au fost acoperite financiar de Asociaţia Casa Majestăţii Sale şi de Fundaţia Colecţia Regală.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate
Ultimele știri

Botezul Domnului și Învierea noastră

Îndată ce trecem culma de Lumină a Prăznuirii Nașterii Domnului și ne îndreptăm către Botezul Său zărim, de departe...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect