Sibiul intră sub avertizare meteo! Furtuni, grindină și cantități mari de apă

Cele mai citite

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică de Cod galben, care vizează instabilitate atmosferică și averse torențiale însemnate cantitativ.

Avertizarea este valabilă în intervalul 27 august, ora 10:00-28 august, ora 1:00.

Printre zonele vizate se află și Sibiul, alături de cea mai mare parte a Transilvaniei și Munteniei, sud-vestul Moldovei, Dobrogea și Carpații Meridionali și Orientali.

Averse torențiale, vijelii și grindină

Potrivit meteorologilor, în cea mai mare parte a Transilvaniei și Munteniei, în sud-vestul Moldovei, în Dobrogea și în Carpații Meridionali și Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Aceasta se va manifesta prin averse torențiale însemnate cantitativ, descărcări electrice și intensificări ale vântului.

Izolat, pot apărea vijelii, cu rafale de 50–70 km/h, precum și grindină de mici și medii dimensiuni, cu diametrul de 1-4 centimetri.

Cantitățile de apă vor ajunge, în intervale scurte de timp, de 1-3 ore, precum și prin acumulare, la 20-25 de litri pe metrul pătrat, iar pe arii restrânse pot depăși 30–50 de litri pe metrul pătrat.

Meteorologii precizează că manifestări de instabilitate atmosferică vor fi posibile, pe arii restrânse, și în restul teritoriului.

Un nou Cod galben pentru vânt, vineri

ANM a emis și o a doua atenționare de Cod galben, de această dată pentru intensificări ale vântului.

Aceasta va fi valabilă vineri, 28 august, între orele 8:00 și 20:00 și va afecta Dobrogea, estul Munteniei și sud-estul Moldovei.

În aceste regiuni, pe parcursul zilei de vineri, vântul va avea intensificări cu viteze de 50–70 km/h.

Astfel, finalul săptămânii aduce vreme instabilă în mai multe regiuni ale țării, cu ploi torențiale, descărcări electrice, vânt puternic, iar izolat vijelii și grindină.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Trafic închis pe strada Viitorului! Schimbări majore pentru autobuzul 8, timp de peste o lună

În perioada 31 august-9 octombrie, traficul rutier va fi închis pe strada Viitorului (tronsonul cuprins între Strada Moara de...

Știri pe același subiect