5.2 C
Sibiu
sâmbătă, noiembrie 1, 2025

„Sibiul iubește Barcelona.” Și și-a făcut un Fanclub

Cele mai citite

„Sibiul urlă după un Fanclub Barcelona!”, mărturisește Marius Cătană, inițiatorul proaspătului fanclub din Sibiu intitulat „Sibiul iubește Barcelona”. Ne-am întâlnit cu membrii acestei organizații sibiene chiar înaintea meciului echipei favorite cu Olympiakos, de marți seara, de pe teren propriu, din grupa principală a ediției din acest sezon a UEFA Champions League, și în condițiile în care duminică are loc, pe Santiago Bernabeu, un nou episod din El Clasico, Barca – Real.

„După bănuielile noastre sunt vreo 2000 de suporteri în Sibiu ai Barcelonei”

Este seară de Liga Campionilor, în afara aerul rece al toamnei se mai simte ceva plutind în atmosferă. Mergem la locul unde se întâlnește fanclubul Barcelonei din Sibiu. Și îi văd adunați pe toți. Nu poți confunda culorile „blau-grana”, mai ales că steagul echipei lor favorite stă totem în spatele lor, iar fanii care mai de care mai echipați, cu tricouri, fulare.

Intru în vorbă cu Marius Cătană, omul care „a cătat” fanii Barcelonei din Sibiu și i-a adunat laolaltă. Îi întrebăm de unde a pornit ideea fanclubului: „Având în vedere că Barcelona este mult mai mult decât o echipă, este o stare de spirit, ceva frumos, un vis și cu toții ținem de foarte mult timp cu ei, ne-am hotărât să ne organizăm, să ne adunăm într-o formulă de acest fel și să mergem la meciuri, în deplasare, acasă, în Champions League, în campionat. După bănuielile noastre sunt vreo 2000 de suporteri în Sibiu ai Barcelonei și vrem, cumva, ca tot mai mulți să ne strângem într-o treabă mai organizată și să facem o atmosferă la fiecare meci, să susțiem echipa”.

Este prima inițiativă majoră în municipiul Sibiu privind constituirea unui fanclub al suporterilor unei mari echipe din Europa. Se întâmplă să fie chiar echipa lui Leo Messi, considerat de microbiști cel mai mare fotbalist din istorie, asta în condițiile în care este clar că e cel mai titrat fotbalist al lumiii după numărul de trofee câștigate. În lipsa unor date concrete, fanclubul Barca de la Sibiu este al treilea din Transilvania și al patrulea din țară înființat, ceea ce înseamnă că ardelenii sunt cei mai înfocați suporteri ai echipei lui Lamine Yamal. Doar două dintre acestea mai au activitate în prezent, Sibiu și Brașov. Grupul s-a înființat acum aproximaiv nouă luni.

„Suntem un grup de fani care dorește să devină unul puțin mai serios. Vrem să facem tot ceea ce presupune a fi un fanclub adevărat de fotbal. În România erau doar trei cluburi oficiale dintre care mai funcționează doar unul, la Brașov, celelalte fiind la Cluj și la București. Celelalte două au renunțat. Noi avem în jur de 70 de membri oficiali și ne ținem meci de meci în jur de 30 de oameni. Am fost și pe stadion și vom merge în data de 23 noiembrie la meciul de campionat din La Liga cu Athletic Bilbao”, continuă „președintele” fanclubului sibian.

„Am văzut la televizor 104 de El Clasico”. Urmează duminică derby-ul cu nr. 105

Nu putem să nu observăm că Marius are un har aparte de a povesti, plin de dume și substanță. La întrebarea „De unde a pornit pasiunea pentru fotbal?”, îmi răspunde: „Cu fotbalul am o poveste veche de tot și cu Barcelona și mai veche. Cu Barcelona țin de pe vremea când juca Maradona. Am văzut pe stadion zeci de meciuri și am urmărit la televizor poate zeci de mii de meciuri. Îmi făceam un calcul că anul acesta am văzut la televizor 104 de El Clasico. Ceea ce se întâmplă duminica este al 105-lea. Practic, după Revoluție nu am pierdut nici un El Clasico”. Duminică, de la ora 17.15, este programat un nou derby între Real și Barca, de data asta pe terenul Madridului, pe Santiago Bernabeu, catedrala fotbalistică a Spaniei.

„Ce ne  place la Barcelona? Ne place tare mult filosofia lor. Filosofia noastră ca și club înseamnă, spre exemplu: copiii și juniorii învață ca să muncească ca cel care are mingea să aibă variante de pasare. Sau altă deviză este: «Trebuie să muncim ca să avem succes!». Doar prin muncă avem succes, chiar dacă tot timpul am avut un jucător care cânta la pian și restul căra pianul, important era că restul jucătorilor cărau pianul.

De departe Messi a fost jucătorul meu preferat, dar ce este de remarcat, toată istoria cu acei jucători la pian a pornit cu un jucător care începe cu M, Maradona, și a fost urmat de trei brazilieni a căror nume începeau cu litera R, adică Ronaldo, El Fenomeno, Rivaldo, Ronaldinho și încheiată de un argentinian a cărui nume începe cu M, Messi. Ce urmează acum vom vedea…”.

Bineînțeles, Marius trăiește istoria catalanilor de decenii bune și poate face comparații între generațiile de fotbaliști care au scris istorie. În schimb, pentru mai tinerii colegi din fanclub iubirea pentru culorile blau-grana începe cu Pedri și Lamine Yamal, considerat de lumea fotbalului urmașul lui Messi în Catalunia. Potrivit lui Marius, cel mai frumos El Clasico a avut loc în 2017, când Barca s-a impus cu 3-2, pe Estadio Santiago Bernabeu, iar Messi a marcat golul decisiv în minutul 92.

„Iubesc Barcelona de la 6-7 ani”

Alex Pleșa are 20 de ani, este student la Științe Economice, la Marketing și are un canal de Tik-Tok, în care are promovează conținut dedicat Barcelonei și FCSB-ului din România. Acesta merge la meciuri de fotbal și se ocupă și de partea de social media la Voința Sibiu, fosta echipa din Liga 1, aflată acum în Superliga sibiană. Face rezumate la meciuri, analize și așa mai departe. „Iubesc Barcelona de la 6-7 ani, din 2013.

Pasiunea pentru Steaua București a plecat de la tatăl meu, dar singur mi-am dezvoltat pasiunea pentru Barcelona. Mi s-a părut cel mai frumos fotbal ce l-am văzut pe televizor, genial și așa a rămas. Nu am participat la niciun meci al echipei pe teren propriu, dar urmează în noiembrie, pe Nou Camp. Este o senzație aparte când sunt cu băieții la meci, este ca și cum aș fi acasă cu familia, este a doua familie pentru mine, ai impresia că nu te bucuri singur în fața televizorului, este altceva”, se deschide acesta.

Sunt oameni de tot felul în acest grup. Marcu Betuel, cunoscut ca Betu, spre exemplu, lucrează la aeroport, la Biroul de informații: „Amintirile pe care le am prima dată sunt cu meciurile Stelei cu Dinamo Kiev, când au bătut cu 4-1 atunci (sezonul 2006-2007 de UEFA Champios League). Țin minte că am mers la niște vecini, că nu aveam televizor. De atunci, a început pasiunea mea pentru fotbal. Iar pentru Barcelona a venit ca ceva normal. Apoi totul s-a învârtit în jurul lui Ronaldinho. Mi se părea cel mai talentat jucător care a jucat vreodată, dar din păcate viața de noapte, cea extrasportivă, l-a stricat. Apoi a venit Messi, care a devenit preferatul meu. Să fii suporter înseamnă să ții cu o echipă indiferent de situație”, mărturisește fanul Barcelonei.

„Dacă e să fiu sincer, eu uram fotbalul înainte”

Pasiunea pentru fotbal vine câteodată de la sine, dar de cele mai multe ori ți-o insuflă cineva. Daniel Lăzureanu, spre exemplu, a prins drag de fotbal de la tatăl său. „Dacă e să fiu sincer, eu uram fotbalul înainte, mă tot chemau colegii să joc fotbal cu ei, nu suportam acest lucru. Până la Mondialul din 2010 (n.red – găzduit de Africa de Sud), pe atunci aveam 12 ani. Eram la mare cu tatăl și fratele meu, iar toți se tot uita la meciuri, era o atmosferă frumoasă și a început să-mi placă și mie. După, la un an distanță, am văzut-o pe Barcelona, datorită lui Messi. Messi m-a făcut să iubesc Barcelona și implicit acest sport, astfel am îmbrățișat o nouă pasiune.

Am ajuns și să fac content despre fotbal pe toate rețele de socializare. După ce a plecat Messi am rămas tot cu Barcelona, dar nu mai era același lucru, el era piesa de rezistență, am crezut că intru în depresie. Dar un suporter trebuie să fie dedicat echipei, să fie fidel, să o susțină și la bine și la rău. Uite, cum e situația FCSB-ului, mulți nu o mai susțin acum, în situația ei. Eu să fiu alături de Barcelona până la moarte. Eu de patru ori am mers pe stadion la ei, pe vechiul Nou Camp și odată în deplasare”, îmi mărturisește Daniel.

„Am un tricou cu semnătura lui Messi”

După discuția cu Daniel revenim la Marius. Mă uit la ceas, mai e puțin și începe meciul cu grecii de la Olympiakos. „Am un tricou cu semnătura lui Messi, din 2005, dar din păcate nu se mai vede atât de bine. Am fost la primul meci al lui Messi pe Nou Camp ca titular, când a dat un gol. Îmi aduc aminte, o pasă de la Ronaldinho cu lob, către Messi, iar el a dat la rândul său lob peste portar, off-side.

La trei minute aceeași fază identică, dar nu a mai fost off-side. Gooll… Încă de la primele faze am spus că Messi va fi un mare jucător, deși toți îmi spuneau că e mic, poquito, poquito, nu știu ce, nu are șanse. Pe atunci Ronaldinho cânta la pian, nu era un al doilea cântăreț la pian. Messi a dovedit atunci că poate fi el. După meci am mers la el, jucătorii prin contract aveau obligația să dea cel puțin 12 autografe. M-am dus, recunosc, m-am îngrămădit pe acolo, asta e, nu face cinste, dar odată în viață i-am pus tricoul în față, l-a semnat. Neinspirația mea a fost că în loc să îi pun un tricou alb, i-am pus unul închis la culoare, s-a văzut rău, acum nu se mai vede aproape deloc, dar știu că este tricoul cu semnătura lui Messi”, povestește cu mare doză de mândrie. 

Valorile suporterilor sunt aceleași cu stilul echipei

„Valorile suporterilor sunt aceleași cu stilul echipei. Eu am fost cu sporteri ai Barcelonei din toată lumea, toți avem același comportament; suntem civilizați, suntem ok, nu avem treabă cu adversarii, ne adoptăm valorilor clubului. Suporterii sunt oglinda clubului. (Un meci memorabil?). Am fost la Lisabona la acel 5-4 fabulos, cred că este cel mai memorabil meci. Sunt câteva lucruri mișto ce s-au întâmplat la Lisabona. Orașul superb, suporterii lor mai mult decât civilizați și foarte ok, faptul că ne-am întâlnit pe malul mării în Piața Vasco da Gama și am plecat de acolo frumos în grup.

În momentul în care am ajuns la stadion ne-am oprit să intrăm în incinta stadionului, pentru că venea de sub un pod galeria lor, fabuloși, nu știu, 20.000 de oameni, șeful de galerie, înalt, binefăcut, îmbrăcat în culorile clubului și cu vulturul lor, ce i-a dat drumul pe stadion. Aveau pași extrem de hotărâți încât toți am zis în cor, și eram oameni din 30-40 de țări, în spaniolă: Meru! Stadionul superb (n. Red- Estadio da Luz), este stadionul cu cea mai bună acustică din Europa, rivalizează poate doar Wanda Metropolitana din Madrid cu el, fabulos și desfășurarea meciului ireală.

Au fost puțin furioși că i-am întors la 5-4, s-au retras greu de la stadion, am mai stat o oră și aproape jumătate până ne-am retras și noi din stadion, dar o oră jumătate, am cântat în continuu. Noi, aproape 11.000 de oameni din toate colțurile lumii. Pe o ploaie torențială, în fine, pe noi nu ploua. Toate golurile importante s-au înscris la poarta unde eram noi. Le-am văzut pe viu, le-am văzut acolo, erau lângă noi. O experiență incredibilă. Nu se compară un meci văzut în peluză cu unul la televizor, e ca și cum ai compara un Lamborghini cu un Trabant”, e de părere Marius.   

Revenind la meciul cu Olympiakos de marți seara, înaintea partidei i-am întrebat pe băieții care va fi scorul final. Pronostic la unison: 5-1 pentru Barcelona. Echipa favorită nu i-a dezamăgit, Barca s-a impus clar, cu scor de tenis: 6-1.

 Fanii lui FC Barcelona din Sibiu îi pot găsiți pe membrii fanclubului pe rețelele de socializare sub denumirea de: Sibiul Iubește Barcelona.

El clasico real Madrid fc Barcelona 2 – 1 stadio Santiago bernabeu 26 octombrie 2025

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

VIDEO: Tudor Turcu a impresionat la Vocea României și a intrat în echipa lui Smiley

Medieșeanul Tudor Turcu a avut o apariție de zile mari pe scena de la „Vocea României”, impresionând publicul cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect