Peste 60 de sindicaliști de la Blocul Național Sindical (BNS), Cartel Alfa și CNSLR Frăția, din Sibiu și Mediaș, au protestat vineri în stradă și au pichetat Prefectura. Principalele solicitări ale protestatarilor au fost modificarea Legii 62/2011 cu privire la Dialogul Social, modificarea unor prevederi din Legea Pensiilor şi majorarea salariului minim la 1.000 de lei, din 2014.
„Vrem politicieni care să se ocupe de ceea ce au promis, ne-am săturat de minciuni, minciunile trebuie să înceteze, ne-am săturat de minciuni, de experimente, de sărăcie, de faptul că nu ne putem trimite copiii la școală, că părinții noștri trăiesc în sărăcie”, a declarat Fabiu Zlătar, președintele Cartel Alfa Sibiu.
Sindicaliștii i-au înmânat prefectului Ovidiu Sitterli un memoriu cu toate revendicările lor.
De asemenea, de la ora 13, membri ai Cartel Alfa, CNSRL-Frăţia şi ai BNS Sibiu au participat la o întâlnire cu parlamentarii sibieni şi autorităţile locale, reuniune organizată la Casa de Cultură a Sindicatelor.
Protesul face parte din calendarul național al mișcărilor sindicale, decis de Cartel Alfa, asemenea acțiuni fiind organizate săptămâna aceasta și în București, Brăila, Vâlcea și Buzău.