5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 7, 2025

Sindicaliștii din Romgaz, extrem de furioși pentru că nu au primit prima de Paște. „Cei responsabili nu au credință”

Cele mai citite

Sindicaliștii Romgaz Mediaș sunt extrem de supărați pentru că nu au primit în acest an primele de Paște.

Prin intermediul unui comunicat de presă, sindicaliștii din Romgaz îi acuză pe șefii companiei că nu sunt credincioși.

În același comunicat de presă se mai arată că angajații au primit în fiecare an prime cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

În ultimii ani, stimulentele primite de angajați erau cuprinse între 300 și 500 de lei.

Publicitate

„RUȘINE SĂ LE FIE: Conducerii cu mandat al S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (dl. Răzvan POPESCU, dl. Aristotel Marius JUDE și d-rei Gabriela TRÂNBIȚAȘ);

In atentia:
Ministerului Energiei condus de domnul Sebastian Ioan BURDUJA;
Guvernului României, condus de domnul Marcel CIOLACU;

pentru faptul ca nu s-a acordat NIMIC angajaților, cu ocazia sărbătorilor pascale, comparativ cu alte societăți din cadrul Ministerului Energiei, (de la înființare, S.N.G.N. ROMGAZ S.A. a acordat în fiecare an stimulente financiare, devenind o tradiție pentru cei credincioși). Aceasta demonstrează că cei responsabili nu au credință!

BIROUL EXECUTIV
SINDICATUL LIBER ROMGAZ”, se arată în comunicatul Sindicatului Liber Romgaz.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

A scăzut dramatic numărul concediilor medicale în România. În iunie au început controalele Ministerului Sănătății

A scăzut cu 200.000 numărul de concedii medicale acordate în perioada iulie–septembrie, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.Este...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect