Șoferii băuți au făcut ravagii pe șoselele din Sibiu, în 2018

spot_img
Cele mai citite

O persoană decedată și 15 persoane rănite ușor sau grav. Este bilanțul accidentelor rutiere petrecute anul trecut în județul Sibiu din cauza șoferilor care s-au urcat băuți la volan. Astfel, în 2018, în județul Sibiu, conducerea sub influența alcoolului a fost cauza principală de producere a 15 accidente rutiere soldate cu decesul unei persoane, rănirea gravă a 3 și rănirea ușoară a altor 12 persoane. De asemenea, a fost cauza secundară în producerea altor 23 de accidente rutiere soldate cu rănirea gravă a 12 persoane și ușoară a 19 persoane.
 
Polițiștii reamintesc faptul că o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 grame/litru alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana, aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.
Dacă persoana aflată în una dintre situaţiile de mai sus efectuează transport public de persoane, transport de substanţe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obţinerea permisului de conducere sau în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
În același timp, refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Ai probleme cu facturile la curent sau gaze? NU mai primești răspuns dacă NU VORBEȘTI FRUMOS sau dacă ÎNJURI

Românii care contestă facturile la curent și gaze riscă să rămână fără răspuns! Noua regulă impusă de ANRE.Românii care...

Știri pe același subiect