7.9 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Sondaj: Peste 40% dintre români spun că nu ar trebui să acordăm niciun fel de ajutor Ucrainei. Peste 67% susțin reintroducerea serviciului militar obligatoriu

Cele mai citite

INSCOP a prezentat datele cercetării ”4 ani de război în Ucraina. Impactul profund asupra opiniei publice din România”, realizată în perioada 28 ianuarie – 6 februarie 2026, la solicitarea New Strategy Center.

În cazul în care un stat membru NATO ar fi atacat, doar 40,9% dintre cei intervievați consideră că România ar trebui să își îndeplinească obligațiile și să ajute militar aliatul atacat, față de 51% în februarie 2022.

În același timp, unul din cinci români spune că, într-un astfel de scenariu, România ar trebui să rămână neutră, procent în creștere față de februarie 2022.

Screenshot

Potrivit sondajului, peste 40% dintre români consideră că România nu ar trebui să acorde niciun fel de ajutor Ucrainei, iar puțin peste 31% cred că țara noastră ar trebui să ofere sprijin umanitar pentru ca Ucraina să reziste agresiunii ruse.

Publicitate

Acești indicatori se degradează accentuat atât pe fondul propagandei de război, cât și din cauza eșecului unei părți a clasei politice de a explica implicațiile pe care le-ar avea, pentru România, o eventuală capitulare a Ucrainei, afirmă la RFI Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research:

„Din păcate, patru ani de război și-au pus amprenta foarte puternic asupra opiniei românilor, chiar în profunzime.

Populația este mai puțin rezilientă la propaganda de război derulată de Rusia pe teritoriul României. De aici, percepțiile cu privire la Rusia se îmbunătățesc, iar cele cu privire la Ucraina se înrăutățesc.

Mai grav este că acești ani au influențat modul în care ne raportăm la repere interne ale securității naționale.

De exemplu, ideea de neutralitate capătă mai multă tracțiune. Avem unul din cinci români care consideră că, în condițiile în care un

stat membru NATO ar fi atacat, România ar trebui să fie neutră.

Screenshot

Această poziție contrazice atât nevoia noastră de securitate, bazată pe sprijinul aliaților, cât și însăși esența NATO. Am aderat la o alianță care înseamnă solidaritate”, a spus Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research la RFI România.

Câteva date ale sondajului

44.5% dintre români cred că Rusia va câștiga războiul, 23.4% că Ucraina, iar 32.2% nu știu sau nu răspund. Rusia este percepută ca favorită mai ales de votanții AUR și tinerii sub 30 de ani, în timp ce Ucraina este susținută de votanții PNL și USR, femei, tineri sub 30 de ani și locuitori din București.

35.4% consideră că Ucraina ar trebui să facă concesii Rusiei pentru a opri conflictul, în timp ce 53.3% cred că Rusia trebuie să se retragă și să returneze teritoriile ocupate. Susținătorii retragerii provin mai ales din rândul votanților PSD, PNL și USR, femei și tineri sub 30 de ani.

Screenshot

54.9% indică Rusia, 14.1% Ucraina, 7.7% SUA, iar 9% Uniunea Europeană.

40.9% dintre cei intervievați consideră că România ar trebui să își îndeplinească obligațiile de stat NATO și să ajute militar aliatul atacat, față de 51.1% în februarie 2022 și 51.2% în mai 2022.

De asemenea, 67.1% dintre români susțin reintroducerea serviciului militar obligatoriu.

Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la solicitarea New Strategy Center. Datele au fost culese în perioada 28 ianuarie – 6 februarie 2026.

Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului fiind de 1100 de persoane.

Eșantionul este reprezentativ pentru categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste.

Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ – Scenariu surpriză: Georgescu, propus premier după o întâlnire discretă?

O întâlnire discretă între George Simion și Călin Georgescu, desfășurată vineri la Biblioteca Națională din București, ridică semne de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect