Un eveniment astronomic deosebit va avea loc pe 28 februarie, când șapte planete – Marte, Jupiter, Uranus, Venus, Neptun, Mercur și Saturn se vor alinia pe cer.
Paradele planetare de patru sau cinci planete sunt relativ frecvente, însă alinierea a șase sau șapte planete este destul de rară.
În acest moment, șase planete sunt deja aliniate pe cerul nopții, iar Mercur va apărea deasupra orizontului pe 28 februarie, completând evenimentul astronomic.
Acest eveniment, cunoscut sub numele de aliniere planetară, are loc atunci când mai multe planete ajung pe aceeași parte a Soarelui, oferind observatorilor de pe Pământ iluzia unei linii cosmice perfecte.
Fenomenul este posibil datorită faptului că toate planetele orbitează Soarele pe un plan aproape comun, numit ecliptică.
Chiar dacă unele planete au orbite ușor înclinate față de acest plan, majoritatea corpurilor cerești se află aproximativ la același nivel.
Este important de menționat că planetele nu formează efectiv o linie dreaptă în spațiu, ci doar par aliniate din perspectiva observatorului terestru.
Experții ne recomandă observarea fenomenului imediat după apusul soarelui, când stelele încep să apară pe cer.
„Marte va apărea în est, Jupiter și Uranus în sud-est și Venus, Neptun și Saturn în vest.
Chiar și oamenii din orașe și zonele poluate cu lumină vor putea vedea majoritatea planetelor, dar pentru cele mai bune vederi, este recomandabil să găsiți o locație mai întunecată.
Aproape toate planetele vor fi vizibile cu ochiul liber, cu excepția lui Uranus și Neptun, care vor avea nevoie de un binoclu sau un telescop”, a explicat Dr. Christopher Barnes, lector superior la Universitatea din Derby, conform The Independent.