Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, remarcați la Semimaratonul Eroilor INVICTUS, de la Bistrița

Cele mai citite

Lotul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, format din 19 studenți militari, a participat la Semimaratonul Eroilor INVICTUS, competiție desfășurată la Bistrița și dedicată Zilei Eroilor, precum și militarilor răniți în teatrele de operații.

Sub mesajul „Respect pentru eroii României”, studenții sibieni au concurat în probele de 5 kilometri și semimaraton, demonstrând ambiție, rezistență și spirit de echipă într-un eveniment care a reunit peste 2.000 de participanți din toate categoriile de vârstă.

La competiție au participat și militari din alte țări

Ajuns la cea de-a IV-a ediție, Semimaratonul Eroilor INVICTUS a adus la start atât militari români, cât și reprezentanți ai armatelor din Marea Britanie, Lituania, Franța, Belgia, Ucraina și Spania. La competiție au participat și membri ai Forței NATO dislocate pe teritoriul României, evenimentul devenind astfel un simbol al solidarității și respectului pentru eroii militari.

Unul dintre cele mai importante rezultate ale competiției a fost obținut de studentul caporal Dragoș Marian, care a urcat pe podium după ce s-a clasat pe locul al II-lea în proba masculină de 5 kilometri.

Publicitate

Disciplina, performanța și respectul, remarcate

Reprezentanții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu au fost apreciați pentru determinarea și exemplul oferit atât pe traseu, cât și dincolo de linia de finish, confirmând încă o dată valorile de disciplină, performanță și respect promovate de instituția militară sibiană.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Wizz Air „taie” 6 rute din România în 2026: zboruri anulate de pe aeroporturile din București, Timișoara și Craiova

Wizz Air continuă procesul de restructurare a rețelei sale de zboruri, eliminând șase conexiuni aeriene care implicau România. Decizia...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect