Surprize MARI în Guvernul Tomac: vor fi 3 vicepremieri și nume cunoscute printre propunerile de miniștri

Cele mai citite

Premierul desemnat Eugen Tomac a prezentat primele nume care au acceptat să facă parte din echipa guvernamentală pe care intenționează să o supună votului Parlamentului.

Într-o intervenție televizată, liderul desemnat să formeze noul Executiv a anunțat că viitorul Cabinet va avea trei vicepremieri și va include specialiști din domenii considerate esențiale pentru actualul context politic și economic.

Printre numele confirmate de Tomac se află Sorin Costreie pentru Ministerul Educației, Dan Nicolăescu pentru Ministerul Apărării Naționale, Luca Niculescu la Afaceri Externe, Nicolae Istudor la Agricultură, Teodor Dulceață la Mediu și Vladimir Ionaș la Dezvoltare.

Premierul desemnat a explicat că noua structură guvernamentală va include trei vicepremieri, fiecare cu atribuții clare în domenii-cheie.

Publicitate

„Sunt foarte încântat și m-am bucurat că colegul meu, domnul profesor Sorin Costreie a acceptat să fie ministru al Educației și chiar vicepremier. Vor fi trei vicepremieri.

Voi mai avea doi vicepremieri care vor gestiona zona economică. Vom avea un vicepremier pentru digitalizare”, a declarat Eugen Tomac.

Acesta a subliniat că securitatea națională reprezintă una dintre prioritățile majore ale viitorului Executiv și a explicat de ce l-a ales pe Dan Nicolăescu pentru conducerea Ministerului Apărării.

„Eu cred că un ministru al Apărării foarte bun, împreună cu președintele României pot gestiona foarte eficient problemele ce țin de securitate.

Mă bucur foarte mult că actualul nostru ambasador la NATO, Dan Nicolăescu, a acceptat invitația mea de a face parte din viitorul guvern.

Este un om care are toată expertiza necesară, un diplomat de excepție și înțelege perfect situația de securitate în care se află România”, a afirmat Tomac.

În ultimele zile, premierul desemnat spune că a avut numeroase întâlniri cu experți și specialiști din diferite domenii pentru a identifica cele mai potrivite persoane pentru funcțiile ministeriale.

„Pentru a forma o echipă solidă și eficientă, am avut în ultimele 3 zile cred că zeci de întâlniri cu cu foarte mulți specialiști din diferite domenii. Sunt mai multe propuneri.”

Tomac a evidențiat și importanța diplomației într-un context internațional complicat, anunțând că Luca Niculescu a acceptat să preia portofoliul Afacerilor Externe.

„Pentru noi în momentul de față este foarte importantă Apărarea, diplomația și mă bucur că omul care a reușit cu foarte mult profesionalism să avanseze dosarul nostru de aderare la OCDE, domnul secretar de stat Luca Niculescu a acceptat să vină în viitorul guvern pe care îl voi propune Parlamentului, un profesionist.”

La Ministerul Agriculturii, propunerea este rectorul Academiei de Studii Economice, Nicolae Istudor.

„La Ministerul Agriculturii, domnul profesor Istudor, rectorul Academiei de Studii Economice.”

În ceea ce privește Ministerul Sănătății și Ministerul Finanțelor, discuțiile nu sunt încă finalizate.

„Și la Ministerul Sănătății avem mai multe opțiuni. Sunt mai multe propuneri pe care urmează să le analizez la Ministerul Finanțelor.”

Pentru Ministerul Mediului, Tomac a anunțat că l-a convins să intre în echipă pe actualul secretar general adjunct din minister, Teodor Dulceață.

„La Ministerul Mediului, de exemplu, am reușit să cooptez din echipă un profesionist care își desfășoară activitatea de mai bine de 10 ani în Ministerul Mediului – domnul secretar general adjunct Teodor Dulceață. Are o reputație foarte bună și a acceptat invitația mea.”

Un alt nume confirmat este sociologul Vladimir Ionaș, propus pentru Ministerul Dezvoltării.

„Cred că trebuie să avem curaj să discutăm, mai ales în această perioadă, despre reforma administrației.

Și aici mă bucur enorm că domnul Vladimir Ionaș a acceptat să facă parte din echipa pe care o voi prezenta Parlamentului, la Ministerul Dezvoltării”, a precizat premierul desemnat.

Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, lista aflată în lucru pentru viitorul Cabinet mai include nume precum Adrian Papahagi la Cultură, Cătălin Cîrstoiu la Sănătate, Radu Burnete la Economie, Corina Popescu la Energie, Ionuț Mașala la Transporturi și Cosmin Soare Filatov la Justiție.

În paralel, Eugen Tomac continuă negocierile politice cu partidele parlamentare pentru obținerea unei majorități care să susțină noul Executiv.

Discuțiile cu reprezentanții PNL, PSD și USR urmează să continue în perioada următoare, iar lista finală a miniștrilor ar putea suferi modificări înainte de votul de învestitură din Parlament.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Scandal uriaș în învățământ: sindicatele amenință cu BLOCAREA examenelor

Un nou conflict major se conturează în sistemul de învățământ, după ce sindicatele din Educație au transmis că sunt...

Știri pe același subiect