7.4 C
Sibiu
marți, aprilie 21, 2026

Sute de romani isi iau ramas bun de la regina Ana

Cele mai citite

Sicriul cu trupul neînsuflețit al reginei Ana a ajuns în România și a fost depus în Holul de Onoare al Castelului Peleș din Sinaia. Oameni din întreaga țară au mers acolo pentru a îi aduce un ultim omagiu fostei suverane.  Sicriul va fi dus apoi spre București unde va poposi la Palatul Regal.
IMG-20160810-WA0007
”Din București venim, suntem un grup de tineri monarhiși care am vrut să luăm parte la acest eveniment. Era de așteptat să se întâmple asta și am venit cu durere în suflet să o întâmpinăm pe ultimul drum. Mi-aș dori ca tinerii să o păstreze într-un mod frumos în amintirea lor, așa cum am cunoscut-o și eu când aveam 5 ani, când a venit în țară în anul 1992, când atunci erau foarte mulți oameni împătimiți ai regalității și străzile erau pline, așa am avut ocazia să îi cunosc pe Majestățile lor. Îmi amintesc foarte multă candoare din partea Majestății sale Regina Ana și o putere foarte calmă din partea Regelui, era exact așa o putere calmă, asta mi-au transmis mie. Ne pare rău că Regele nu este și el aici dar din păcate este foarte bolnav.Este un gest de asumare a propriei situații, apropriei boli. Sunt convinsă că și-ar fi droit, dar e mai bine să îl știm bine și sănătos decât în preajma noastră.” a declarat Daniela Pasareanu
peles
Tinerii au adus cu ei un steag al României care poartă însă și însemnele Regalității pentru a arăta că țara noastră are nevoie de regalitate.
”Este drapelul României, în primul rând, este toodată și drapelul regal, dar în primul rând este drapelul României, drapeulu Romaniei Mari. Sub acest steag armatele române au luptat în Al Doilea Război Mondial. Așa cum se vede poartă și monograma Majestății sale, Regelui Mihai. Marele nostru Regele Mihai, care ca și Majestatea sa, Regina Ana, a dat întreaga viață dovadă de modestie, de respect, de o educație exemplară. A fost și este un Rege mare și un Rege exemplar, un Rege de care România a avut nevoie și încă are nevoie și îmi doresc ca întreg poporul roman să realizeze lucrul acesta, căci România are nevoie de monarhie pentru că monarhia înobiliează România și duce România către progres. Acum, cu durere în suflet am aflat că Majestatea sa, Regina Ana, a trecut în lumea celor drepți. Acum am venit într-un număr destul de redus să aducem un salut celorlați membrii ai familiei regale, în felul acesta le spunem că rămânem alături de ei și ca și dânșii suntem îndurerați de pierderea suferită.” a povestit Cătălin Mihai
Oamenii au venit la Castelul Peles cu flori si lumânări pentru Regina Ana.
Presedintele Klaus Iohannis a ajuns de putin timp la Peles pentru a-sik prezenta omagiile.
 
iohannis 1 peles iohannis

spot_img
Ultimele știri

Nadia Comăneci, premiată pentru întreaga carieră, la Gala Laureus 2026: discurs emoționant și omagiu pentru sport

Nadia Comăneci a fost distinsă cu premiul pentru întreaga carieră în cadrul prestigioasei Gala Laureus World Sports Awards, desfășurată...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect