Tânăr din Olt, fără permis, prins băut la volan în Sibiu

Publicitate

Cele mai citite

Un tânăr de 20 de ani din județul Olt, fără permis de conducere, prins băut la volan în Sibiu. Tânărul a fost oprit de polițiști pentru un control de rutină pe strada Rusciorului iar oamenii legii au constatat că acesta a încălcat grav legislația rutieră.

”În municipiul Sibiu, pe strada Rusciorului, polițiștii au depistat un tânăr în vârstă de 20 de ani, din județul Olt, aflat la volanul unui autoturism, deși nu deține dreptul de a conduce. De asemenea, în urma testării alcoolscopice a rezultat o concentrație de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care tânărul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat două probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Tânărul s-a ales cu dosar penal și este acum cercetat pentru conducere fără permis dar și pentru conducere sub influența alcoolului.

 

spot_img
Ultimele știri

Șura Mică rămâne fără gaze naturale marți, între orele 9:00 și 15:00

Locuitorii din localitatea Șura Mică, județul Sibiu, sunt informați că alimentarea cu gaze naturale va fi oprită temporar marți,...

Știri pe același subiect