Un tânăr din Sibiu a fost reținut de polițiști după ce a mers la casa bunicii și a făcut scandal, deși femeia un ordin de protecție.
Sâmbătă seara, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au reținut un tânăr în vârstă de 23 de ani, din municipiul Sibiu, cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție.
„În fapt, sibianul este bănuit că, în seara zilei de 25 aprilie, în jurul orei 21.30, ar fi mers la locuința bunicii sale, din municipiul Sibiu, și ar fi solicitat accesul în locuință, bătând cu pumnii și picioarele în ușă, încălcând astfel obligația de a nu se apropia la o distanță mai mică de 50 de metri de locuința femeii, măsură impusă prin ordinul de protecție emis împotriva tânărului de către Judecătoria Sibiu.
În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii presupusului autor pentru 24 de ore, ulterior față de acesta fiind aplicată măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, explică Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.