Tânărul din Sibiu care și-a omorât tatăl a fost arestat preventiv

Cele mai citite

Tânărul din Sibiu care și-a omorât tatăl a fost arestat preventiv pentru următoarele 30 de zile, a decis judecătorul de drepturi și libertăți.

Bărbatul a fost prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, instanța admițând propunerea.

De asememea, tânărul a fost supus unei expertize psihiatrice, specialiștii urmând să stabilească dacă acesta a avut discernământ în momentul comiterii omorului.

Vă reamintim faptul că un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Sibiu, este bănuit că și-a omorât tatăl, în noaptea de duminică spre luni.

Publicitate

Astfel, luni dimineața, 23 octombrie, în jurul orei 2, prin apel 112, chiar tânărul respectiv a anunțat IPJ Sibiu despre faptul că tatăl său este decedat în locuința din municipiul Sibiu.

Echipa de anchetatori sosită la locul indicat a identificat cadavrul bărbatului, care prezenta multiple urme de violență.

Bărbatul ucis este fostul director al Direcției Agricole Sibiu, Nicolae Neamțiu.

În locuință se afla și fiul victimei, în vârstă de 25 de ani, cunoscut cu antecedente psihiatrice și consumator de substanțe psihoactive, fiind găsit și un bilet de ieșire, din data de 13 octombrie 2023, din cadrul Spitalului de Psihiatrie din Sibiu.

Spitalul de Psihiatrie unde a fost internat tânărul care și-a ucis tatăl a transmis, marți, mai multe precizări despre internarea acestuia.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
Ultimele știri

FOTO – Descoperire șocantă după un furt pe Valea Oltului: autoutilitară transformată într-un „laborator” de combustibil

Un bărbat de 56 de ani din județul Argeș a fost reținut de polițiști, după ce o anchetă privind...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect