2.4 C
Sibiu
sâmbătă, februarie 15, 2025

Tinerii care împlinesc 18 ani ar putea primi un pachet pentru a nu pleca din România

Cele mai citite

Politicienii și-au propus să oprească emigrarea tinerilor cu o scrisoare de la președinte și un exemplar din Constituție.

Senatorul USR Raoul Trifan propune un proiect de lege destinat tinerilor care ajung la vârsta majoratului. Concret, aceștia ar urma să fie beneficiarii unui pachet civic.

Astfel, în pachetul pe care-l va primi fiecare tânăr ajuns la 18 ani se află un exemplar din Constituție și o scrisoare chiar de la președintele României.

Potrivit fanatik.ro, parlamentarul invocă date publicate de Institutul Național de Statistică după care, în anul 2022, un număr de 5.963 cetăţeni cu vârste cuprinse între 15-19 ani au emigrat cu schimbare permanentă de domiciliu din România, iar alți 3.444 tineri cu vârsta între 20-24 ani au emigrat cu schimbare permanentă de domiciliu din ţara noastră.

Pentru a pune capăt exodului tinerilor din România, Raoul Trifan crede că o soluție ar fi pachetul civic trimis fiecărui tânăr la împlinirea a 18 ani în care să se regăsească un exemplar al Constituției și „o scrisoare cu un mesaj de încurajare, motivare civică şi felicitare din partea Preşedintelui României.”

„Scrisoarea va încuraja lecturarea şi va face trimitere la unele articole din Constituţie relevante pentru tinerii cetăţeni.

Articolele respective vor fi scrise cu text subliniat sau îngroşat în fiecare copie din Constituţie, astfel încât să iasă în evidenţă faţă de restul articolelor”, mai prevede proiectul de lege.

Pachetul civic pe care tinerii îl vor primi ar urma să fie livrat de primării. Acestea vor trebui să solicite din 6 luni în 6 luni pachetele, în funcție de numărul de adolescenți care se apropie de majorat și apoi să se ocupe de livrarea lor.

„Este perioada în care tânărul ia în considerare viitorul lui, devenind mai conştient de lumea din jur.

Asta implică de multe ori decizii importante şi o dezbatere interioară, aproape generală pentru tinerii români din ultimele decenii: „plec sau rămân în ţară?

Acest moment de vulnerabilitate pentru tineri poate fi preîntâmpinat cu ajutorul unei scrisori de la Preşedintele României, care să îi amintească cetăţeanului intenţia României de a-i asigura un viitor prosper, să îl felicite cu ocazia majoratului şi să îl încurajeze să se informeze şi să se implice civic.

Acest mic gest are potenţialul unui impact major în vieţile tinerilor, de pe urma căruia ţara noastră are numai de câştigat”, a scris parlamentarul în expunerea de motive a proiectului de lege privind pachetul civic.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

Bijuterie de meci la Sfântu Gheorghe: Hattrick Ianis Stoica după mutări geniale la pauză făcute de Măldărășanu

FC Hermannstadt a câștigat la limită, vineri seara, în deplasarea de la Sfântu Gheorghe, scor 3-2, într-o partidă în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect