17.4 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Accident cu o maşină şi un tractor, şoferul nevinovat s-a ales cu dosar penal

Cele mai citite

Accident cu o maşină şi un tractor în localitatea Armeni. Şoferul unui autoturism a inrat pe contrasens şi s-a izbit într-un tractor cu remorcă. În urma impactului, şoferul nevinovat s-a ales cu dosar penal pentru că tractorul şi remorca erau neînmatriculate iar mai mult decât atât, tânărul de la volan nu are permis de conducere corespunzător.
„În localitatea Armeni, un conducător auto în vârstă de 40 de ani, din loc. Hoghilag, nu a adaptat viteza de deplasare pe o porţiune de drum în curbă, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un ansamblu auto format din tractor şi remorcă, ansamblu condus din sens opus de către un localnic în vârstă de 24 de ani. În urma evenimentului au rezultat numai pagube materiale, însă, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că şoferul ansamblului auto nu posedă permis de conducere corespunzător, iar tractorul şi remorca sunt neînmatriculate.” a declarat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Şoferul de 24 de ani este acum cercetat penal pentru conducere fără permis corespunzător categoriei din care face parte autovehiculul dar şi pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat.
 

spot_img
Ultimele știri

Roșiile cu brânză sunt dăunătoare? Mit sau realitate? Ce spune știința despre combinația alimentară

Ideea că „nu este bine să combini roșiile cu brânza” circulă frecvent în discuțiile despre așa-numitul food combining, însă...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect