14.2 C
Sibiu
miercuri, septembrie 3, 2025

Trafic restricționat în Mediaș și pe DN 14A pentru Campionatul Național de Viteză în Coastă

Cele mai citite

Federația Română de Automobilism Sportiv, Primăria Municipiului Mediaș prin Direcția pentru Cultură și Clubul Sportiv Municipal Mediaș organizează la Mediaș a șasea etapă din cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă 2025.

Evenimentul va avea loc în perioada 30 – 31 august, cu începere de la ora 8:00, pe Hula Baznei (DN 14A, ieșirea spre Târnăveni), iar în preziua concursului, 29 august, vor avea loc pe platforma din fața Primăriei Mediaș verificările administrative și tehnice inițiale ale mașinilor de curse, precum și prezentarea tuturor concurenților.

Pentru desfășurarea concursului, pe DN14A, pe sectorul de drum cuprins între strada Nucului și intrarea în comuna Blăjel și anume, străzile Baznei, Hula Veche, Toamnei și Marțian Negrea, Comisia de Avizare a Adunărilor Publice a decis ca circulația rutieră să fie închisă în cele două zile ale competiției începând cu ora 8:00, până la ora 19:45 în data de 30 august, respectiv până la ora 18:30 în data de 31 august.

Restricția se va aplica pentru desfășurarea sesiunilor de antrenament, de recunoaștere și de concurs. Redeschiderea parțială a circulației pe acest tronson va avea loc în data de 30 august între orele 12:30 – 13:15 și 17:00 – 17:30, iar în data de 31 august, redeschiderea parțială se va face între orele 12:45 – 13:30.

Rutele ocolitoare care vor putea fi folosite de participanții la trafic, semnalizate corespunzător, sunt strada Stadionului – Păucea – Blăjel și retur pentru autovehiculele de până la 7,5 tone și rutele către Sighișoara sau Blaj pentru traficul greu.

Participanții la trafic pot circula pe tronsonul cuprins între strada Nucului și localitatea Blăjel în intervalele orare amintite anterior, când circulația va fi deschisă temporar.

De asemenea, pentru buna desfășurare a întregii manifestări, Comisia de Avizare a Adunărilor Publice a decis ca parcarea din fața fostului cinematograf „Central“ să fie închisă în perioada 29 august ora 00:00 și 01 septembrie ora 00:00.

Festivitatea de premiere a câștigătorilor va avea loc duminică, 31 august 2025, de la ora 18:30, în Piața Corneliu Coposu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Copil de 13 ani, în stare foarte gravă după ce a căzut cu trotineta pe carosabil în Sibiu

Un copil de 13 ani a suferit răni extrem de grave, marți seara, după ce a căzut de pe...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect