12.9 C
Sibiu
vineri, aprilie 17, 2026

Turiștii români aduși în țară din zona de război, supărați pentru că au fost nevoiți să își plătească biletele de avion

Cele mai citite

Un număr de 318 români repatriați din Orientul Mijlociu au ajuns în noaptea de luni spre marți pe Aeroportul Henri Coandă.

Două curse operate de compania TAROM din Cairo, Egipt, au aterizat pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, având la bord 318 români repatriați din Orientul Mijlociu, după ce rămăseseră blocați în regiunea devastată de război.

Repatrierea este coordonată împreună cu autorităţile române şi egiptene, precum şi cu Consulatul României la Cairo.

Pasagerii și-au exprimat nemulțumirea față de sprijinul oferit de autorități, reproșând faptul că au achitat singuri costurile repatrierii și lipsa de comunicare cu reprezentanții autorităților.

Publicitate

„La un moment dat s-a anunțat că s-a închis spațiul aerian și nu mai putem să plecăm. Agenția cu care am avut contract ne-a pus la dispoziție cazare, masă. Apoi am plecat cu autocarul agenției la Cairo.

De la Cairo ne-am plătit noi biletele și am venit în țară”, a spus un român.

„Autoritățile române nu s-au implicat nu s-au implicat absolut deloc. Am făcut atac de panică, am plâns. Mâncare am avut pentru că s-a ocupat ghidul nostru”, a spus o femeie.

„A fost foarte complicat, am avut și o fetiță de 5 ani cu noi, nu a fost comod, să spun așa. Autoritățile nu ne-au ajutat cu nimic. Noi ne-am plătit toate astea. Am plătit bilet la Tarom 320 de euro, ne-a costat 90 de dolari să ieșim din Israel spre Egipt și asta a fost”, a spus un alt turist român.

Autorităţile poartă discuţii cu transportatorii pentru identificarea unor soluţii pentru alte câteva mii de români rămân blocați în țări din regiune. Pentru ei nu există o dată certă de revenire în țară.

Aproximativ 14.000 de cetăţeni români se află în prezent în Emiratele Arabe Unite, în contextul escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu, a declarat ministrul Afacerilor Externe, luni, în cadrul unui briefing de presă.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Taxă surpriză la eMAG: de astăzi vei plăti în plus pentru fiecare comandă

eMAG, cea mai mare platformă de comerț online din România introduce o taxă nouă care va fi aplicată fiecărei...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect