Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Agnita, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita, au efectuat 3 percheziții domiciliare in municipiul Mediaș, pentru documentarea activității infracționale a unor persoane cercetate penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat în formă continuată, delapidare în formă continuată, respectiv complicitate la săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată.
8 persoane au fost reținute în urma perchezițiilor.
„Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, în perioada februarie – martie, 6 bărbați, au furat 28 de ovine de la o stână din localitatea Coveș, pe care le-ar fi valorificat contra unor sume de bani.
În activitatea infracțională, persoanele în cauză ar fi fost sprijinite de alți 2 bărbați, angajați ai părții vătămate, care ar fi sustras, la rândul lor, în mod repetat, animale și le-ar fi predat celorlalți 6 bărbați, în schimbul unor sume de bani sau altor foloase materiale.
Prejudiciul creat este de 22.500 de lei.
Cu ocazia perchezițiilor efectuate, polițiștii au ridicat mai multe mijloace de probă și au reușit recuperarea a 17 ovine.
În baza probatoriului administrat în cauză, față de cei 8 bărbați, cu vârste între 26 și 47 de ani, domiciliați în Mediaș (4), Agnita (2) și Brateiu (2), polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării de măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Agnita, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.